Orașul din Ardeal care își construiește al doilea AquaPark. La Cluj încă îl mai așteptăm pe primul

Updated on aprilie 13, 2024 Orașul din Ardeal care își construiește al doilea AquaPark. La Cluj încă îl mai așteptăm pe primul 1

Se pun bazele unui aquapark ultramodern într-un județ din Ardeal. Acesta va fi în comuna Odoreu, la o scurtă distanță de municipiul Satu Mare, ocupând o suprafață construită totală de 9.053 de metri pătrați. Transformând comuna Odoreu într-o atracție turistică de prim rang în județul Satu Mare, proiectul beneficiază de amplasamentul său strategic și de dezvoltarea rapidă a infrastructurii.

Capacitatea complexului este estimată la 800 de persoane pe zi în sezonul estival și la 300 de persoane pe zi în timpul iernii, informeaza antena3.ro.

În cadrul acestuia vor fi amenajate facilități precum grupuri sanitare, zone de relaxare cu sezlonguri și scaune, vestiare pentru vizitatori cu 400 de dulapuri duble, 19 cabine de schimb, grupuri sanitare separate pentru bărbați și femei, dotate cu dușuri, precum și un restaurant cu o capacitate totală de 171 de locuri în interior și 64 de locuri în aer liber.
Printre dotările planificate se numără 4 tobogane exterioare, 2 bazine pentru adulți cu zone de relaxare, un bazin pentru copii, 3 jacuzzi, iar zona de relaxare va fi echipată cu minimum 460 de sezlonguri, 20 de baldachine, umbrele și spații umbrite de vegetație.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 22.911.588,17 euro fără TVA și la 27.244.609,24 euro cu TVA inclus. Durata estimată pentru realizarea investiției este de 36 de luni, potrivit Presa SM.

Aquapark Cluj
Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru realizarea Aquaparkului Ștrand Grigorescu din Cluj-Napoca a fost publicat în consultare publică. Viitorul aquapark va fi amenajat pe o suprafață de peste 5 hectare, terenul fiind localizat în vestul intravilanului municipiului Cluj-Napoca, pe malul sudic (stâng) al Someșului.

Aquapark-ul va fi construit din corpul clădirii principale, care va fi funcțional pe tot parcursul anului și va adăposti vestiare, spații de alimentație publică, ansamblu de wellness și spa, sala de fitness, aerobic și cycling, dar și un ansamblu de bazine acoperite.

De asemenea, ansamblul va cuprinde și o zonă de agrement exterioară, care va fi disponibilă pe timpul verii și va cuprinde bazine și piscine pentru copii și adulți, plajă exterioară, clădire de acces și construcții independente pentru alimentație publică și pentru spații comerciale, alături de o parcare subterană cu 249 de locuri.

‘Investiția propusă urmărește să aducă un plus valoare zonei, prin revitalizarea unui obiectiv de agrement
important pentru locuitorii orașului, care la momentul actual se află într-o stare de degradare. Propunerea are în vedere dezvoltarea unui obiectiv care să servească atât locuitorilor zonei cât și turiștilor, devenind astfel deopotrivă un obiectiv economic care să genereze venituri la bugetul local. Aquapark-ul va avea un impact pozitiv asupra pieței forței de muncă întrucât va genera locuri de muncă temporare, pe perioada de realizare a investiției, și permanente în momentul operării acestuia”, arată municipalitatea.

Suprafața spațiilor verzi propriu-zise, organizate pe solul natural vor ocupa minim 50% din suprafața totală a zonei verzi și vor cuprinde exclusiv vegetație (joasă, medie și înaltă). Suprafețele având o îmbrăcăminte de orice tip sunt cuprinse în categoria spațiilor libere.

Capacitatea de deservire a complexului va fi pentru un flux de aproximativ 3.000 de persoane/zi pe timpul verii, dintre care 800 la interior și 2.200 de persoane la exterior.

error: Content is protected !!