Dorina Grad, interpreta cântecului transilvan, s-a stins din viață la 62 de ani

Updated on martie 8, 2024 Dorina Grad, interpreta cântecului transilvan, s-a stins din viață la 62 de ani 1

Dorina Grad, interpreta cântecului transilvan, s-a stins din viață. Artista avea doar 62 de ani. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 9 martie, la ora 14.00, în Cimitirul din Dealul Florilor-Dej.

Dorina Grad s-a născut în orașul Beclean din județul Bistrița-Năsăud, dar, mutându-se cu familia la Dej a crescut și copilărit acolo. A îndrăgit de mică cântecul și a început să cânte la Ansamblul “Someșana” al Casei Municipale de Cultură din Dej, ca solistă și dansatoare. A participat la numeroase festivaluri și concursuri de folclor la Caracal, Slatina, Amara, Sibiu, Reghin, la Festivalul “Maria Tanase”, de la Craiova, unde a obținut premiul II și titlul de laureat.

Primele înregistrări le-a făcut la Radio Târgu Mureș, iar mai apoi și Radio Bucuresti. Din 1990 a fost solistă profesionistă a Ansamblului “Mureșul” din Târgu Mureș, iar de-a lungul timpului a efectuat numeroase turnee în foarte multe locuri din țară, dar și din străinătate: Ucraina, Turcia, Ungaria, Italia, Franța, etc. A înregistrat numeroase cântece în Studiourile Radio și la diferite Case de producție muzicală.

Astăzi, Dorina Grad, interpreta cântecului transilvan cu glas valoros și îndrăgit de publicul larg, dar și de specialiștii din domeniu, a plecat la ceruri la numai 62 de ani.

Priveghiul va avea loc vineri, de la ora 17, iar înmormântarea este programată sâmbătă, cu începere de la ora 14, la Cimitirul din Dealul Florilor Dej, informează dej24.ro.

error: Content is protected !!