(Last Updated On: August 14, 2015)

Doi tineri, un baiat și o fată care se afla pe motocicletă, au fost răniţi grav în urma unui accident care a avut loc pe o stradă din Cluj-Napoca. Totul s-a întâmplat din cauza unui şofer neatent.

Accidentul a avut loc, potrivit poliţiştilor clujeni, joi, în jurul orei 18:30, pe strada Oaşului din oraş.

„Un bărbat de 42 ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea autovehiculul pe str. Oaşului, din direcţia bulevardul Muncii spre centru, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de schimbare a direcţiei de mers spre dreapta pentru a intra pe str. Odobeşti şi a intrat în coliziune cu motocicleta condusă de un tânăr de 25 ani, din Cluj-Napoca, care circula în aceaşi direcţie prin partea dreaptă.

În urma impactului, motociclistul şi pasagera spate a motocicletei, o tânără de 21 ani, din Cluj-Napoca, au suferit vătămări corporale grave”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj remis Vocea Transilvaniei.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului.