„Nu ştiam la ce să mă aştept de la Cluj, dar e minunat”. Cluj Napoca a înregistrat o premieră în anul 2016, a avut mai mulți turiști decât locuitori

Updated on martie 23, 2017 Cluj Napoca a înregistrat o premieră în anul 2016, a avut mai mulți turiști decât locuitori. Orașul de pe malul Someșului a fost vizitat anul trecut de aproximativ 370 de mii de turiști, în condițiile în care populaţia municipiului înregistrată la ultimul recensământ este puţin sub 325.000 de locuitori.

Cei mai mulți turiști străini au venit din Statele Unite și din Europa. Aceștia s-au arătat interesati de pieţele centrale, Piaţa Unirii, Piaţa Muzeului, apoi de Dealul Cetăţuia, cu panorama oraşului, Grădina Botanică şi de asemenea, Parcul Central, informează digi24.ro

stiri cluj turisti
(foto Olimpia Borodi https://www.facebook.com/olimpia.borodi)

Din cei aproape 370.000 de vizitatori, aproape un sfert au fost turiști străini. Comparativ cu anul 2015, numărul lor a crescut cu peste 10 la sută.

„Nu am ajuns aici de mult timp şi nu am citit despre acest loc, dar e foarte frumos. (…) Nu ştiam la ce să mă aştept de la Cluj, dar e minunat”, spune un turist.

„În 2016 am avut cu 15% mai mulţi turiști care au vizitat Cluj-Napoca decât în anul 2015, iar numarul total al celor care ne-au vizitat a depășit locuitorii rezidenţi ai orașului, fiind apreciaţi la circa 370.000 de vizitatori, turiști, pe tot anul 2016”, a declarat Oana Buzatu, purtător de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca.

Anul acesta, orașul din inima Transilvaniei așteaptă și mai mulţi turiști. Autoritaţile locale investesc peste nouă milioane de lei pentru a crea zone pietonale mai mai mari și pentru a deschide noi obiective.

„Există o serie de investiţii speciale care vor creşte interesul celor care vor să petreacă măcar un weekend prelungit în Cluj-Napoca. Vorbim de reabilitarea unor obiective turistice recunoscute, precum Turnul Pompierilor”, a declarat Oana Buzatu, purtător de cuvânt al Primăriei.

Vezi video aici:

Cluj-Napoca a fost în 2016 al patrulea cel mai vizitat municipiu din România, după București, Constanţa și Brașov.

error: Content is protected !!