Cluj vs București. Aproape TOȚI banii merg pe subvențiile de căldură si transport. La ei. Este normal?

Updated on ianuarie 26, 2022 Bucureștenii sunt mai săraci decât clujenii astfel că au nevoie de subvenții. Bucureștenii nu-și permit să plătească prea mult căldura și transportul astfel că aproape toți banii de la Primăria București se duc pe subvenții la căldură și transport. Le mai rămân câțiva bani de salarii. Nimic pentru investiții.

Andrei Caramitru:PMB nu mai exista. Deloc. Sorin Ionita ne arată poza reala – TOTI banii merg pe subvențiile de caldura si STB. Si câteva salarii. Asta e tot. Deci PMB ar putea fi eliminat, nu e nevoie de nimeni – doar un mecanism prin care banii care intra intr-un cont din taxe merg la subvenții, automat, si asta e tot.

Cluj vs București. Aproape TOȚI banii merg pe subvențiile de căldură si transport. La ei. Este normal? 1

Primăriile de sector sunt ok – au bani (fiecare cu buget mai mare decât Cluj-ul) si cresc mult investitiile. Acolo se fac lucruri acum, nu la PMB care nu mai are vreun sens de a exista.
Problema FUNDAMENTALA – despre care am tot scris – este ca Nicusor ERA OBLIGAT, din prima zi, sa restructureze si sa reducă subvențiile astea la jumătate. Nu e matematica avansată – vorbim de 2 cifre si un nivel Gâgă de înțelegere a problemei.

Avea o fereastra de 100 de zile la început. Acum a pierdut trenul si a dispărut si el si primăria, de tot – e doar o stafie care bântuie confuză prin clădire in râsetele si huiduielile publicului.

Cred ca cel mai bine ar fi sa își dea demisia, sincer sa fiu. Sa vina oricine altcineva care are tupeul sa facă reforma de mai sus – care e inevitabila – cu un consiliu care îl susține politic”.

Sorin Ionita: „Bucureştiul la început de 2022: faliment tehnic (obligaţiile rigide de plată depăşesc bugetul) şi zero spaţiu pentru dezvoltare. E situaţia multor comune sărace: Consiliul ales se întruneşte degeaba, în afară de gâlceavă şi păstorit sinecuri, deoarece nu are spaţiu bugetar ca să decidă ceva, fiind obligat să ia act de cheltuieli la care e obligat prin lege (cel puţin atâta vreme cât CGMB nu-şi crează marjă de decizie prin restructurarea subvenţiilor, ceea ce anul ăsta nu doreşte să facă).

În acelaşi timp, atât PMB cât şi entităţile subordonate au zero dialog cu cetăţenii pe tema buget – nu mai vorbesc de consultare publică pe bune. Noroc cu greva STB că aflăm şi noi cu ţârâita, din certuri, cam ce planuri de reformă au cu compania, deşi ţintele de performanţă tot nu-s clare. Consultarea e şi un exerciţiu de comunicare şi educaţie ceăţenească, plus instrument de leadership: informezi oamenii dinainte, ţi-i aduci alături când urmează perioade grele cu decizii impopulare.

Aveţi în link exemplul unui oraş din Canada care face chiar acum consultarea publică pe proiectul de buget local 2022: un simulator online unde oamenii îşi pot exprima opţiunile (+/-) pe principalele categorii de cheltuieli şi venituri. Banal, simplu, intuitiv şi genial, lecţia fiind că nu poţi închide bugetul până nu-l echilibrezi, deci fiecare cetăţean e forţat să ia decizii de optimizare şi învaţă lecţia realismului.

Cost simulator: 150 dolari canadieni. Accesări: peste 22.000 din decembrie până acum. Probabil e mult prea complicat de făcut aşa ceva pentru PMB şi genialii din IT peste care plouă cu bani pentru “e-government”. EFOR se oferă să facă şi să găzduiască un asemenea simulator online dacă PMB ne promite că-l va promova şi include în procedurile lor de consultare publică, oricum obligatorii prin lege, care în momentul ăsta nu e clar în ce constau, pentru a avea o masa critica de utilizatori”.

error: Content is protected !!