Cluj. Primarul Emil Boc, despre trenul metropolitan. Ce localități va uni. ”Am stabilit cu un consultant varianta finală a stațiilor și punctelor de oprire care ar fi necesare de la…”

Updated on octombrie 19, 2018 Primarul Emil Boc a vorbit într-o emisiune radio despre proiectul trenului metropolitan din Cluj Napoca. Primarul dorește ca acest tren să unească mai multe localități din jurul orașului, dar să aibă și un impact important în mobilitatea locală, cea din oraș.

„Am avut o discuție extrem de eficientă cu primarul din Karlsruhe cu privire la modul cum se poate realiza un tren metropolitan. Ei au această experiență. Deja suntem în legătură și comunicare pentru a vedea modelul lor.

Cluj. Primarul Emil Boc, despre trenul metropolitan. Ce localități va uni. ”Am stabilit cu un consultant varianta finală a stațiilor și punctelor de oprire care ar fi necesare de la...” 1

Ei l-au făcut (trenul metropolitan n.r.) pe o perioadă de 10-12 ani, dar el este cu o dimensiune regională, are o componentă importantă în oraș ca parte de mobilitate, dar are și dimensiune regională. Unește mai multe localități, exact ceea ce ne propunem și noi”, a declarat Emil Boc la Realitatea FM.

Proiectul primăriei este de a conecta localitățile apropiate de oraș printr-un tren de mare viteză care să meargă pe calea ferată existentă

Proiectul trenului rapid, care să plece de la Nădășelu până la Bonțida și care să tranziteze orașul, prinde contur. City-managerul Gheorghe Șurubaru, a declarat în urmă cu câteva luni că a fost stabilită o variantă finală a stațiilor:

”Am stabilit cu un consultant varianta finală a stațiilor și punctelor de oprire care ar fi necesare de la Nădășel până la Jucu sau Bonțida. Unele se suprapun cu cele existente, altele vor fi înființate. Urmează discuții comune cu Consiliul Județean, CFR și CTP, eventual și cu operatori feroviari. Cel mai greu va fi cu stația de la aeroport, unde se discută demult despre un punct intermodal; proiectul este deocamdată blocat din cauza costurilor mari.”

error: Content is protected !!