Cluj: Grevă generală la Universitatea Babeş-Bolyai după „furtul” Guvernului PSD

Updated on aprilie 14, 2018 Conducerea Universității ia în calcul declanșarea unei greve japoneze și apoi a unei greve generale a studenților și a profesorilor, în semn de protest față de reducerea numărului de locuri pentru admiterea în anul universitar 2018-2019 la licență, master și doctorat.

Conducerea Universității Babeș-Bolyai se declară revoltată de repartizarea locurilor bugetate pentru anul universitar 2018-2019 și solicită ministrului Educației Naționale revizuirea acesteia, precum și transparentizarea criteriilor de repartizare a locurilor pentru admitere.

Cluj: Grevă generală la Universitatea Babeş-Bolyai după „furtul” Guvernului PSD 1

Daniel David, prorector al UBB, a declarat, vineri, că Universitatea a cerut explicații Ministerului Educației Naționale cu privire la formulele de calcul care au dus la reducerea locurilor, informează libertatea.ro

„Despre tăierea de locuri la admiterea în anul universitar 2018-2019 am discutat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, am întrebat care sunt formulele de calcul, dar nu am primit răspunsuri. Solicităm decidenţilor politici să întrerupă acest asalt asupra zonelor de competitivitate ale mediului academic. UBB aşteaptă încetarea asediului şi corectarea erorilor în distribuirea locurilor bugetate la licenţă, master şi doctorat. Voi propune la nivelul Senatului UBB declaşarea unei greve japoneze, apoi a unei greve generale a studenţilor şi cadrelor didactice. Vom informa partenerii externi despre demersurile antiacademice de reducere a locurilor, de altfel, deja, ei au început să ne întrebe ce se întâmplă”, a precizat, pentru sursa citată, Daniel David.

Profesorul susține că România riscă să se decupleze de ceea ce se întâmplă în domeniul universitar, în cazul în care conducerea Ministerului Educației uită că se poate pierde trendul legat de universitățile europene.

„Universităţile cunoscute vor fi invitate să faţă parte din reţelele europene, iar prin faptul că nouă, universităţilor mari din România, ni se taie locuri la master şi doctorat, pe partea de competivitate, automat nu vom mai fi atractivi pentru a face parte din aceste reţele. Mă tem foarte tare de faptul că MEN lucrează la clasamentul universităţilor şi şcolilor doctorale, iar acesta nu se va face după standarde internaţionale, ci locale, distorsionate la nivel naţional”, a mai spus prorectorul UBB.

„Universitatea Babeș-Bolyai a avut în ultimii 5 ani o creștere semnificativă a numărului de candidați. Calitatea procesului educativ și a cercetării științifice din cadrul universității noastre ne situează în topul universităților din România.

În ciuda acestui fapt, observăm că Ministerul Educației Naționale a alocat universității noastre pentru anul universitar 2018-2019 un număr de locuri bugetate mult mai mic față de anii anteriori. Astfel, a scăzut cu 29 numărul de locuri la licență, 200 numărul de locuri la masterat și cu 48 la doctorat față de anul universitar 2017-2018”, precizează conducerea UBB, declarându-se nemulțumită de scăderea numărului de locuri bugetate la cele mai prestigioase universități din România, precizând că aceasta reprezintă o grea lovitură dată tocmai acelor universități care depun eforturi susținute pentru a crește calitatea procesului educativ și a cercetării.

error: Content is protected !!