Video Cluj: Locuitorii din Apahida au protestat împotriva mutării romilor de la Pata Rât. Vezi motivele:

Updated on mai 15, 2017 Locuitorii din Apahida au protestat și au cerut explicații primarului comunei după ce au aflat că 12 familii de romi de la Pata Rat vor fi mutate într-un imobil din zona centrală a localității.

Oamenii de pe strada unde aceștia urmează să fie mutați se tem de gălăgia și scandalul pe care, spun ei, romii îl vor crea. În schimb, reprezentanții proiectului de mutare a romilor de lângă groapa de gunoi a Clujului susțin că familiile au fost atent selectate, iar locuitorii din Apahida nu au de ce să își facă griji.

Video Cluj: Locuitorii din Apahida au protestat împotriva mutării romilor de la Pata Rât. Vezi motivele: 1

„Suntem aici oameni în vârstă, soțul operat, aici copii, bătrâni care sunt bolnavi și asta ne lipsește? Muzică, manele, jocuri și știți că aștia sunt certați cu legea. Nu-i poate opri nimeni, aici va fi tot poliție, tot scandal”, a declarat, pentru TVR Cluj, o locatară de pe strada unde vor fi mutate familiile de romi.

Primarul comunei Apahida spune că ar fi putut fi acuzat de abuz în serviciu dacă nu ar fi autorizat construirea imobilului. ”Acele locuințe nu vor aparține familiilor, ele vor locui în chirie, vor plăti întreținere, toate cheltuielile. În situația în care nu vor achita aceste datorii ei pot fi evacuați”, a declarat primarul.

Reprezentanții proiectului spun că locuitorii din Apahida nu au de ce să își facă griji. ”Nimeni nu a văzut aceste persoane și deja simt o ură imensă față de ei, ceea ce nu mi se pare corect. Familiile au fost alese după un proces de selecție de șase luni, după niște criterii foarte riguroase, pe bază de venituri, existența locului de muncă, înscrierea copiilor la școală, modul în care ei își administrează gospodăria”, a declarat Gabriella Tonk, manager proiect.

Vezi video aici:

35 de familii din Pata Rât vor beneficia de apartamente cu 1, 2 sau 3 camere în Cluj-Napoca și Zona Metropolitană Cluj, respectiv Apahida, Baciu și Florești. Cele 35 de familii, spun reprezentanții arociației, reprezintă 10% din totalul familiilor care locuiesc în Pata Rât.

error: Content is protected !!