(Video) Primul Drum Expres din Ardeal a fost deschis circulației!

Updated on martie 28, 2024 (Video) Primul Drum Expres din Ardeal a fost deschis circulației! 1

Deschiderea noului drum ce leagă Centura Oradea de Autostrada Transilvania, a avut loc joi după amiază. Primele mașini au intrat pe cei 19 kilometri de drum expres la ora 15 fix, având mașini ale Poliției Rutiere antemergătoare. Momentul a fost transmis în direct pe pagina de Facebook a ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„Se circulă de astăzi pe DEx16 (Centura Oradea-A3), județul Bihor! Acest drum în lungime de 19 km asigură practic legătura între Municipiul Oradea și Autostrada Transilvania (Biharia). Contractul în valoare de 546 de milioane de lei (fără TVA) a fost finanțat prin POIM. Drumul Expres Oradea-A3 se va adăuga în următorii ani conexiunii rutiere de mare viteză Via Carpatia, care va face legătura între nordul și sudul Europei. La ora actuală contractul pentru construcția unei noi secțiuni de 121 de km care va tranzita România (drumul expres Arad – Oradea) este în procedură de licitație”, a scris Grindeanu pe Facebook.

Proiectul șoselei de legătură dintre centura Oradea și Autostrada Transilvania a fost inițiat de preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, în ultimul său mandat de primar al Municipiului Oradea, în 2016, realizând atunci un primul protocol din România între o administrație locală și CNAIR pentru un proiect de anvergură, lucrările propriu-zise începând în 2022.

„Acest proiect este foarte important pentru județul Bihor și pentru regiunea noastră din două puncte de vedere. În primul rând, leagă județul cu Autostrada Transilvania, care este la 15 km nord de Oradea. Deschiderea acestui tronson va descongestiona circulația în zona metropolitană, va reduce numărul de accidente și va face ca Oradea să fie legată direct cu Europa. A doua chestiune importantă este că aici va fi capătul Drumului Expres Arad-Oradea. Vom avea atât legătura pe culoarul strategic nord – sud, dar și legătura între cele două autostrăzi ale României la capătul de vest”, a explicat Ilie Bolojan, referitor la noul drum de legătură între Oradea şi A3.

Pornind din Calea Sântandreiului, şoseaua începe cu un pasaj suprateran ce traversează nu doar centura, ci și calea ferată. Apoi, drumul continuă paralel cu calea ferată peste câmpurile dintre Oradea și Sântandrei, traversând strada Bujac, realizată de Primăria Oradea în 2018, și apoi Crișul Repede cu un pod spectaculos, lung de 676 metri, cu 8 deschideri spre Calea Borşului, scrie adevarul.ro.

Aici urmează o traversare a DN 1 cu pasaj peste Șoseaua Borșului și cu bretele de descărcare a traficului atât pe și de pe Calea Borșului, cât și spre și dinspre Sântion, o structură cu palplanșe metalice printre două lacuri rezultate din exploatări de balast și, în fine, traversarea A3 printr-un pasaj care leagă direct drumul de Borș II.

Valoarea contractului executat de Strabag este de 545,9 milioane de lei fără TVA, sursa de finanțare fiind fondurile UE prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

Noua șosea va colecta traficul spre ieșirea și intrarea din și în țară pe DN1 Cluj – Oradea, dar și de pe DN 76 Deva – Oradea și DN 79 Arad – Oradea, urmând să fie conectată, de asemenea, inclusiv cu Inelul Rutier Metropolitan, ceea ce va reduce numărul de vehicule care vor tranzita actuala centură a Oradiei.

Cei 13 km ai DEx16 (rebotezat fără logică din DEx11) fac parte din coridorul vestic Arad-Oradea și duc zestrea României la un total de 1088,1 kilometri aflați în exploatare, din care 1003,5 km autostrăzi (plus aproape 16 km de muzee) și 84,6 km drumuri expres veritabile.

De menționat că noua șosea va colecta traficul spre ieșirea și intrarea din și în țară pe DN1 Cluj – Oradea, dar și de pe DN 76 Deva – Oradea și DN 79 Arad – Oradea, urmând să fie conectată, de asemenea, inclusiv cu Inelul Rutier Metropolitan, ceea ce va reduce numărul de vehicule care vor tranzita actuala centură a Oradiei.

error: Content is protected !!