Cluj. Ce spune Primăria despre amenzile uriaşe pentru călătorii cu haine murdare sau cei care fumează țigări electronice în autobuze

Updated on martie 13, 2019 Primăria Cluj Napoca a stabilit valoarea amenzilor pentru încălcarea noilor reguli din mijloacele de transport în comun. Astfel, clujenii care nu respectă noile norme vor putea fi sancționați și cu 400 de lei.

Oana Buzatu, purtător de cuvânt la Primăria Cluj-Napoca, citată de Digi 24: Motivul pentru care apar modificările în draft-ul supus consultării vine din situații cu care controlorii s-au confruntat în trecut și care necesită o clarificare”.

Cluj. Ce spune Primăria despre amenzile uriaşe pentru călătorii cu haine murdare sau cei care fumează țigări electronice în autobuze 1

Pe lângă contravenţiile care vizează călătoria fără bilet sau refuzul călătorului de a se legitima în faţa controlorului, amendaţi vor fi și pasagerii care poartă haine murdare sau urât mirositoare. Aceștia vor avea de achitat între 100 și 200 lei.

Oana Buzatu, purtător de cuvânt la Primăria Cluj-Napoca: „O altă componentă pe care regulamentul o conține se referă la reglementarea unor situații atunci când călătorii își produc disconfort unii altora și controlorii sunt cei de la care se așteaptă să rezolve această problemă, fie e că este vorba de utilizarea țigării electronice sau a unei situații mai greu de clasificat”.

Și cei care transportă alimente sau materiale cu mirosuri neplăcute vor fi sancționați. Călătorii par încântaţi de noile reguli. Până la 200 de lei amendă riscă şi cei care sunt prinşi că fumează ţigară electronică în autobuz sau troleibuz.

Noul regulament de conduită în mijloacele de transport în comun poate fi consultat, dar și atacat până pe 14 martie.

error: Content is protected !!