Cluj: Dan Petrescu, ofertă de 2.500.000 € pentru Billel Omrani. Ce spune Bogdan Mara

Updated on iulie 10, 2018 După ce și-a prelungit contractul cu CFR Cluj pentru încă trei sezoane, Billel Omrani ar putea ajunge în China, sub comanda fostului său antrenor Dan Petrescu.

Dan Petrescu îl doreşte cu insistenţă pe Billel Omrani la Guizhou Hengfeng. Potrivit fanatik.ro, Petrescu le-a transmis oficialilor de la CFR Cluj că Guizhou Hengfeng va da 2.500.000 de euro pentru atacant.

Cluj: Dan Petrescu, ofertă de 2.500.000 € pentru Billel Omrani. Ce spune Bogdan Mara 1

De partea cealaltă, conducerea campioanei României nu vrea să renunţe cu uşurinţă la serviciile lui Billel Omrani. Astfel, ardelenii i-au transmis lui Dan Petrescu că îşi doresc ca atacantul francez să plece din Gruia pentru o suma de 3.000.000 de euro.

Dacă CFR Cluj şi Guizhou Hengfeng vor ajunge la un acord pentru Billel Omrani, atunci francezul ar urma să fie al doilea fotbalist de la CFR Cluj care ar urma să ajungă sub comanda lui Dan Petrescu la formaţia în China, după ce asiaticii au plătit 2.500.000 de euro pentru Kevin Boli.

“De o săptămână există discuții pentru Omrani, așteptăm o ofertă concretă. Nu a venit până acum. A existat o mică discuție, dar nu a fost ceva serios sau care să ne intereseze. Pleacă doar în condiții extrem de favorabile. Doar dacă vine o ofertă foarte mare, peste 2,5 milioane de euro. Există o ofertă de 2 milioane, dar am refuzat-o”, a spus Bogdan Mara la Digi Sport.

CFR Cluj va debuta în noul sezon în Supercupa României, care le va pune față în față pe CFR Cluj și CS Universitatea Craiova, se va disputa sâmbătă, 14 iulie, de la ora 20:30, pe Stadionul “Ion Oblemenco”, va fi transmisă ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

error: Content is protected !!