Cluj: MOTIVARE. De ce nu a fost arestat medicul Mihai Lucan

Updated on ianuarie 11, 2018 Tribunalul Bucureşti a prezentat motivarea deciziei de a nu-l aresta pentru 30 de zile pe medicul Mihai Lucan din Cluj. În motivarea deciziei luate de judecătoarea Monica-Claudiua Cipariu se arată că solicitarea DIICOT de arestare preventivă este neîntemeiată. Judecătoarea a analizat, pentru început, cele trei modalităţi prin care Lucan ar fi delapidat Institutul conform DIICOT.

În ceea ce priveşte acuzaţia de folosire a resurselor financiare, materiale şi umane ale laboratorului de analize din cadrul ICUTR, pentru efectuarea determinărilor anatomo-patologice în beneficiul pacienţilor clinicii aparţinând familiei Lucan, judecătoarea reţine că „aceasta se verifică integral”. Practic, DIICOT susţine că pacienţilor Lukmed li s-au făcut analize pe banii Institutului, deşi aceştia au plătit la clinica privată, informează adevarul.ro.

Cluj: MOTIVARE. De ce nu a fost arestat medicul Mihai Lucan 1

În ceea ce priveşte acuzaţia de utilizare în cadrul Lukmed a unui aparat medical performant marca GALIL, aflat în posesia Institutului, cu ajutorul căruia clinica privată a tratat, în perioada 2007-2009, 159 de pacienţi cărora le-au fost percepute sume consistente de bani cuprinse între 3000 şi 6.700 euro/intervenţie, judecătoare a concluzionat că „nu se verifică”. Este vorba despre un aparat medical utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer prin crioterapia ţesuturilor afectate.

În ceea ce priveşte cea de-a treia acuzaţie adusă lui Mihai Lucan, diminuarea cuantumului cheltuielilor reale pe care Lukmed le plătea Institutului pentru spitalizarea pacienţilor care se operau la clinica privată, judecătoarea a reţinut că „aceasta se verifică parţial”.

Magistratul vorbeşte aici despre „nucleul fierbinte al speţei”: „Cât de corectă/morală/legală era efectuarea intervenţiei chirurgicale principale în clinica privată aparţinând familiei Lucan, dacă aceeaşi intervenţie putea fi efectuată în cadrul Institutului?”.

error: Content is protected !!