(Video) Accident Cluj: Ciocnire violentă în curbă. 3 mașini implicate, 10 ambulanțe trimise la Coldău

Updated on decembrie 14, 2016 Un șofer băut a pierdut marți seara controlul mașinii într-o curbă și a intrat în alte două autoturisme care circulau regulamentar. În urma apelului la 112, în Coldău au intervenit de urgență 10 ambulanțe din două județe – de la Dej, Beclean și Bistrița, o autospecială de descarcerare, dar și numeroase echipaje de poliție.

În localitatea Coldău, pe direcția de mers spre Dej, un conducător auto în vârstă de 23 de ani, din județul Botoșani, într-o curbă, pe fondul neadaptării vitezei, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu două autoturisme care circulau din sens opus.

(Video) Accident Cluj: Ciocnire violentă în curbă. 3 mașini implicate, 10 ambulanțe trimise la Coldău 1

Patru persoane au fost primit îngrijiri medicale la fața locului, iar apoi au fost transportate la spital. Șoferul din județul Botoșani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv.

Acesta a fost transportat la spital în vederea prelevării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei cu exactitate”, a declarat pentru Dej24.ro Crina Maria Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ B-N.

Vezi aici Video:

Șoferii celor două mașini care se deplasau regulamentar sunt doi bărbați, unul în vârstă de 62 de ani din județul Brașov, iar celălalt de 23 de ani din județul Mureș.

error: Content is protected !!