Cluj: Rectorul UMF Iaşi îi cere lui Bănicioiu să ia măsuri împotriva managerului Spitalul de Urgenţă Cluj.

Updated on august 13, 2015

Rectorul UMF Iaşi, Dragoş Pieptu, îi solicită ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, într-o scrisoare deschisă, să ia “ferm” măsurile legale care se impun împotriva managerului Spitalul de Urgenţă Cluj, după ce acesta a refuzat ca o fetiţă nou-născută să fie operată de un chirurg din spital.

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) “Grigore T. Popa” din Iaşi, Dragoş Pieptu, a postat, pe AgoraMed, o platformă de dezbatere a temelor medicale lansată săptămâna aceasta la instituţia de învăţământ ieşeană, o scrisoare deschisă adresată ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, cu privire la cazul fetiţei nou-născute care a decedat în 1 iulie la Spitalul de Urgenţă Cluj-Napoca, din cauza unei malformaţii.

Dragoş Pieptu susţine că “într-un spital care face parte din rândul celor mai dezvoltate centre medicale din România a avut loc un eveniment sinistru: un manager nu a permis ca un copil cu o malformaţie gravă să fie operat de singurul chirurg capabil să facă operaţia, deşi familia copilului alesese chirurgul şi era de acord cu intervenţia”.

“Actorii acestui eveniment tragic sunt: o familie aflată în condiţii de maxim stress, avizată că vor avea un copil cu malformaţii încă din viaţa intrauterină, care ştia că acest copil trebuie operat şi care alesese medicul curant; chirurgul, profesor de chirurgie generală, care are competenţa dovedită prin rezultate bune obţinute la cazuri similare, care colaborează cu o echipă anestezico-chirurgicală sudată şi e de acord să trateze copilul dacă îi este adresat la momentul adecvat de către un coleg neonatolog şi care îşi asumase răspunderea (inclusiv medico-legală) în limitele convenite cu familia; şi, în final, managerul, care a decis că nou-născutul trebuie să meargă la Bucureşti cu elicopterul pentru a fi operat într-un spital de copii, deşi familia cerea altceva (asumându-şi răspunderea), iar mai multe persoane avizate, inclusiv şeful SMURD din România i-au explicat pe înţelesul oricui că transportul în sine este riscant pentru copil şi moartea poate surveni chiar din cauza şi pe timpul deplasării”, se arată în scrisoare, preluată de gândul.info.

În finalul scrisorii, rectorul UMF Iaşi îi solicită ministrul Nicolae Bănicioiu să ia măsurile legale care se impun împotriva managerului Spitalului de Urgenţă Cluj.

“Ţinând cont de cele expuse, vă rog să luaţi ferm măsurile legale care se cuvin împotriva acestui manager, aşa cum aţi precizat la mine în birou: «Domnule manager, dacă copilul moare înainte de a ajunge la operaţie, dumneata eşti singurul responsabil». Nu vă solicit măsuri luate în pripă soldate cu lapidarea publică, ci o analiză serioasă care să împiedice tranformarea acestui episod sinistru într-o eventualitate mereu repetabilă. Trebuie să daţi un semnal care să clarifice odată pentru totdeauna câteva lucruri simple care trebuie să fie acceptate şi în România: primul – spitalele există pentru că sunt pacienţi, pentru că oamenii au nevoie de servicii de sănătate; al doilea – aceste nevoi trebuie să fie rezolvate exclusiv de către medici şi asistente; al treilea – actul medical, indiferent de complexitatea lui, este construit pe relaţia pacient-medic, iar orice se suprapune sau juxtapune este secundar şi neesenţial. Da, managementul unei instituţii este extrem de important. Dar, dacă manangerul unui spital uită care este menirea instituţiei pe care o conduce, poate e cazul să facă performanţă managerială la un cazino, unde te poti juca mai puţin riscant cu şansele cuiva”, se mai arată în scrisoare.

error: Content is protected !!