Vine frigul! Clujul, sub cod galben

Updated on octombrie 22, 2014

Atenţionarea este valabilă de miercuri, 22 octombrie, de la ora 23:00, până în ziua următoare, la aceeaşi oră, şi va afecta inclusiv partea de vest a judeţului Cluj.

vreme-rea

În intervalul menţionat vremea se va răci accentuat în toate regiunile şi se vor înregistra ploi însemnate cantitativ, precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării.

“În toate zonele de munte şi de deal se vor cumula cantităţi de peste 20-25 l/mp şi izolat peste 40-50 l/mp. Vântul va avea intensificări locale cu viteze ce vor depăşi temporar 50-60 km/h. În a doua parte a nopţii de joi spre vineri (23/24 octombrie) şi în cursul zilei de vineri, 24 octombrie, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în Carpaţii Orientali şi în jumătatea de nord a Moldovei, iar trecător va ninge şi pe crestele celorlalte masive montane”, au transmis reprezentanţii ANM.

Meteorologii atenţionează că vremea se va menţine deosebit de rece până spre sfârşitul lunii octombrie. (sursa: ziuadecj.ro)

Pe lângă partea de vest a judeţului Cluj, se află sub cod galben Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Sibiu, Braşov, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Covasna, Bacău, Harghita, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Neamţ, Suceava, Iaşi şi Botoşani.

error: Content is protected !!