CFR Cluj şi Universitatea Cluj s-au calificat miercuri în sferturile de finală ale Cupei României, după ce s-au clasat pe primele două locuri ale grupei C. Farul şi Rapid au fost eliminate.…
Eugen Neagoe (55 de ani) și Marius Croitoru (42) au avut ceva de împărțit la finalul meciului U Cluj – FC Argeș, scor 1-1. Conflictul a fost cauzat de faptul că Marius…
Universitatea Cluj a plecat învinsă din meciul cu U Craiova. În minutul 90+4, Alexandru Chipciu a văzut al doilea galben și a fost eliminat. Alexandru Chipciu, titular în meciul de pe Ion…
Radu Constantea, președintele Universității Cluj, a dialogat cu ProSport despre posibilitatea sosirii lui Eugen Neagoe la FCSB. Președintele „Șepcilor Roșii” a dat asigurări că actualul principal al lui U Cluj va continua…
La patru luni după ce a semnat cu ”Șepcile Roșii”, Alex Chipciu a vorbit despre relația pe care a avut-o cu fostul său antrenor, Dan Petrescu, dar și despre diferența dintre Universitatea…
Nicolae Dică (42 de ani) și-a dat demisia de la FCSB, în această dimineață. Decizia antrenorului vine după eșecul de aseară, 1-2,cu Universitatea Cluj. Nicolae Dică a mai avut o tentativă de…
Nicolae Dică a cedat nervos după înfrângerea suferită în fața Universității și a afirmat că nu înțelege de ce mereu cei care sunt trași la răspundere sunt antrenorii. ”Sunt supărat, sunt dezamăgit,…