Fundașii Universității, atac după 0-4 în derby-ul cu CFR Cluj: „Mă mir că n-a dat henț și la portar! Dă-ne și nouă ce e al nostru”

Updated on martie 14, 2023 Andrei Pițian a ieșit la atac după ce Universitatea Cluj a pierdut cu 0-4 în derby-ul cu CFR Cluj.

Fundașul ardelenilor care a comis una dintre cele trei lovituri de la 11 metri primite de trupa din Gruia a reacționat acid la finalul partidei și consideră că U Cluj a fost nedreptățită în această seară de arbitri.

Fundașii Universității, atac după 0-4 în derby-ul cu CFR Cluj: „Mă mir că n-a dat henț și la portar! Dă-ne și nouă ce e al nostru” 1

„A fost o diferență foarte mare între ultimele noastre trei jocuri. Analiza o vom face în bucătăria noastră și sperăm ca etapa viitoare să rezolvăm problemele care au fost și să ne prezentăm cât mai bine în play-out, pentru că vor fi nouă finale. A mai avut CFR trei penalty-uri neacordate, mă mir că nu le-a văzut camera VAR! Mă mir că n-a dat henț și la portar.

Dă-ne și nouă ce e al nostru! Or mai fi avut trei-patru, și la meciul din tur au avut două. Suporterii au fost fantastici, noi am simțit că am jucat acasă, cu atât mai dureroasă e înfrângerea. Ne pare rău că nu ne-am ridicat la măcar jumătate din înălțimea lor”, a spus Andrei Pițian, citat de prosport.ro.

Andrei Miron  a recunoscut superioritatea celor de la CFR Cluj și susține că nu are rost să critice prestația arbitrilor după un asemenea rezultat.

„Un meci în care trebuie felicitată echipa gazdă, au jucat mai bine. Nu am reușit să punem în practică ce am pregătit, n-are rost să vorbim de penalty-uri, de arbitri. Adversarul a fost mai bun și a meritat victoria.

Până acum am dominat toți adversarii în afară de Craiova. Am vrut să jucăm exact ce au pregătit ei, minge lungă pe atacanți, nouă nu ne-a ieșit, ei și-au dorit mai mult și cred că s-a văzut pe teren”, a spus Andrei Miron.

Verdictul lui Marius Avram: ”Bîrsan a ratat două!”

CFR Cluj a beneficiat de nu mai puțin de trei penalty-uri la derby-ul cu ”U” Cluj, din ultima etapă a sezonului regular din Liga 1.

Ardelenii conduși de pe margine de Dan Petrescu au deschis scorul în minutul 25, prin Janga. Acesta a transformat penalty-ul obținut după un henț în careu al lui Ispas.

”Feroviarii” au beneficiat de o nouă lovitură de la 11 metri în minutul 41, după un henț comis de această dată de Remacle, care a atins mingea cu mâna după ce și-a pierdut echilibrul în careu.

Cu zece minute înainte de finalul meciului, Pițian a atins și el balonul cu mâna în careu, iar Marcel Bîrsan a dictat al treilea penalty în favoarea campioanei. Krasniqi a mers la punctul cu var, însă nu a reușit să îl învingă pe Gorcea, care a avut o intervenție splendidă.

”Toate acordate corect. Din păcate, Marcel Bîrsan a ratat două dintre ele, deși era foarte concentrat, se uita exact acolo, a intervenit VAR-ul. Mai rar vezi un meci cu trei penalty-uri, toate trei pentru henț”, a spus Marius Avram la emisiunea Digi Sport Special.

error: Content is protected !!