Să-i spui unui șofer astăzi să lase mașina acasă și să circule cu autobuzul este jignirea supremă. Este percepută ca o înjurătură. Peste 10-20 de ani șoferii de azi vor gândi altfel.…
Eduard Klocek, medicul din Cluj, a murit în timpul maratonului din Piatra Craiului în timp ce încerca să salveze o viață. Potrivit martorilor, bărbatul a coborât voluntar într-o râpă periculoasă, ca să…
Numele lui Dan Petrescu este din nou pe lista lui Dinamo Moscova. Potrivit presei ruse, după demisia lui Dmitri Hohlov, în urma unui 0-2 cu Orenburg, moscoviții s-au gândit din nou la…
Cluj Napoca seamănă și în acestă dimineață ca o imensă parcare. Orașul este din nou sufocat de trafic, o imagine care se repetă tot mai des la orele de vârf. Soluțiile oferite…
Accident mortal luni dimineață pe autostrada A3 Gilău –Turda. Un autoturism a intrat într-un TIR. O persoană a murit, iar prima bandă este restricţionată. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează…
Șapte restaurante fast-food dintr-un mare mall din București au fost închise, iar altele amendate pentru grave nereguli de Inspectorii de la Protecția Consumatorului. Aproape 500 de kilograme de alimente expirate și mâncare…
Un TIR a intrat în șanț în localitatea Ciucea. Camionul a rupt parapetul de pe partea dreaptă a drumului, s-a evitat o tragedie precum cea din Ialomița când un TIR a intrat…