Dan Petrescu spune că a vrut să spargă televizorul după ce România a fost învinsă de Olanda, la Campionatul European de Handbal. România a pierdut cu 28-29. Dan Petrescu a recunoscut că…
CFR Cluj va afla astăzi numele adversarului din 16-imile Conference League. Cu siguranță, orice echipă aleasă, va avea, în viziunea lui Dan Petrescu, valoarea lui Real Madrid. Trupa lui Dan Petrescu a…
Universitatea Cluj a plecat învinsă din meciul cu U Craiova. În minutul 90+4, Alexandru Chipciu a văzut al doilea galben și a fost eliminat. Alexandru Chipciu, titular în meciul de pe Ion…
Dan Petrescu a dus-o pe CFR Cluj în play-off-ul Conference League, a treia calificare din carieră în primăvara europeană. Mihai Stoica a lăudat performanța antrenorului campioanei. Mihai Stoica (57 de ani) este…
O familie din Cuj a construit o agropensiune care nu este conectată la rețelele naționale de electricitate, apa, încălzire sau canalizare. Curentul electric provine din panourile fotovoltaice, iar apa dintr-o fântână. Astfel,…
Calificarea în primăvara europeană îi aduce un contract uriași lui Dan Petrescu. Nelu Varga, patronul celor de la CFR Cluj a uitat de perioada proastă a echipei și îi propune lui Petrescu…
Mobilizare maximă pe șantierele Autostrăzii Transilvania. Constructorul român are, în teren, peste 1000 de muncitori și peste 400 de utilaje, anunță ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. „Mobilizare maximă pe trei șantiere de peste…