În România există multe locuri foarte interesante, iar unele dintre ele fiind mai mult sau mai puțin cunoscute. Indiferent dacă este vorba despre peisaje de natură unice sau o arhitectură inedită, cei…
La Snagov a început cu foc mare cel mai mare festival de barbeque din Europa, GRILLFEST! 200 de bucătari pricepuți își demonstrează talentul la grătare, luptând pentru titlul de campion. Unul dintre…
Munții României sunt lăudați de jurnaliștii CNN, care au întocmit o listă de recomandări pentru pasionații de trasee montane. Astfel, printre celebrele lanțuri muntoase din Elveția, Italia sau Franța apar și ……
(Foto Sergiu Răzvan) O furtună geomagnetică severă, cea mai puternică din ultimii 18 ani, a făcut spectacol pe cer vineri noapte. O auroră boreală a fost vizibilă din emisfera nordică a planetei,…
Încercând să reducă risipa alimentară, administratorul unui restaurant din Viena a hotărât să îi taxeze pe clienții care nu mănâncă tot ce-și pun în farfurie. Măsura a fost adoptată, de asemenea, și…
O grădină zoologică este acuzată că a pictat câini în alb și negru pentru a-i păcăli apoi pe vizitatori că sunt urși panda și să-i taxeze pentru a admira noua atracție.…
Ioan Ovidiu Sabău nu și-a prelungit contractul cu U Cluj, însă va rămâne pe banca ardelenilor până la finalul sezonului 2024/2025. „Moțul” a anunțat o adevărată revoluție la U Cluj pentru sezonul…