Mister în jurul morții unei tinere de 21 de ani din Cluj. A fost găsită decedată într-un apartament închiriat

Actualizat: 9 noiembrie 2026, 09:01

O tânără în vârstă de 21 de ani, din municipiul Turda, județul Cluj, a fost găsită decedată vineri seara, 6 noiembrie, într-un apartament închiriat în regim hotelier din Râmnicu Vâlcea. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar medicii legiști efectuează analize suplimentare pentru a stabili cauza morții.

Apartamentul se află în zona Ostroveni Sat, în apropierea Grădinii Zoologice din Râmnicu Vâlcea. Potrivit publicației locale Se întâmplă în Vâlcea, tânăra avea domiciliul în Turda, iar primele verificări nu au permis stabilirea împrejurărilor în care a survenit decesul.

Medicii legiști au efectuat autopsia sâmbătă, 7 noiembrie. Conform informațiilor publicate de presa locală, examinarea preliminară nu a evidențiat urme de violență pe corpul tinerei.

Dosar penal pentru ucidere din culpă

Polițiștii și procurorul de caz desfășoară cercetări pentru a stabili ce s-a întâmplat înainte ca tânăra să fie găsită fără viață. Ancheta a fost deschisă sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.

Publicația TurdaNews a confirmat că tânăra era din Turda și că rezultatele preliminare ale autopsiei nu au indicat leziuni produse prin violență.

Presa locală din Vâlcea a relatat și că, în urma cercetărilor efectuate în apartament, nu ar fi fost descoperite droguri.  Cercetările continuă la Râmnicu Vâlcea, unde anchetatorii urmează să coroboreze rezultatele medico-legale cu celelalte probe administrate în dosar.

Advertisements