Updated on mai 8, 2018 Poli Iași a produs supriza luni seara într-un meci dat ca sigur câștigat de FCSB. Poate de aceea și jucătorii din București au tratat lejer partida.
Pe Facebook, Che FeRe, a scris: „Sunt sincer când spun că nu m-am uitat la partida de la Iași, fiind convins de deznodământ. Evident, m-am înșelat. Și mai sincer sunt când spun că am aflat scorul partidei doar astăzi, dimineața. Nu din superstiție, ci de greața pe care mi-au provocat-o multe astfel de partide jucate pentru fcsb.
Din acest motiv, scuze Poli Iași, ieri am fost un ignorant.
Mă bucur, sincer că încă mai există bun simț si coloană vertebrală în țara aceasta! Că mai sunt raze de soare care răzbat printre nori!
Din păcate, o stare de normalitate a ajuns să ne bucure precum un eveniment anormal.
Și tocmai din acest motiv, fără a pune presiune pe jucătorii noștri, trebuie să apărăm această normalitate și să ne jucăm șansele în ultimele două meciuri la adevărata valoare, mâncând pământul.
Da, depinde doar de noi, însă nu este o presiune pe noi, este o șansă. O șansă primită exact în ziua în care s-au împlinit 10 ani de la câștigarea primului titlu.
La câte șanse am primit în acest campionat, e musai să o privim ca pe o altă șansă, nu ca pe o presiune în plus.
Și știu că avem puterea să încercăm să fim uniți și victorioși până la capăt.
Familia CFR ne-a dovedit acest lucru în partida de sâmbătă.
Forza CFR 1907 Cluj! Respect Poli Iași!”