Emil Boc, despre scandalul Florin Cîțu vs Stelian Ion: ”E o vorbă din popor să nu aruncăm și copilul odată cu covata. Iar copilul nostru este coaliția”

Updated on septembrie 2, 2021 Primarul Emil Boc intervine în scandalul momentului. Acesta îi mulțumește pentru activitate ministrului Stelian Ion și spune că decizia premierului Florin Cîțu de a-l revoca a fost una bună.

Boc i-a reproșat ministrului Justiției că nu poate explica de ce nu a desființat Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție timp de 8 luni, potrivit G4Media.Emil Boc, despre scandalul Florin Cîțu vs Stelian Ion: ”E o vorbă din popor să nu aruncăm și copilul odată cu covata. Iar copilul nostru este coaliția” 1

Îi mulțumesc domnului ministru pentru activitate, dar se dovedește că decizia premierului a fost una bună. Nu a pomenit nimic de ce nu a reușit timp de opt luni să desființeze SIIJ.

E o vorbă din popor, să nu aruncăm și copilul odată cu covata, iar covata este coaliția despre care eu sper să meargă mai departe”, a declarat Emil Boc la Antena 3, joi dimineață.

Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca face un apel la calm și responsabilitate în Coaliție.

„Fac un apel la calm și responsabilitate în Coaliție. Am condus coaliții la fel de grele sau mai grele și e nevoie să respirăm puțin, și după aceea să luam decizia corectă.

 

Fac apel la USR să pună românii pe primul loc și nu congresul intern USR, sau alte cancanuri ca prioritate. România are nevoie de decizii rapide, să nu pierdem bani, iar dacă ne vom certa… Când doi se bat al treilea câștigă. Și ăla e PSD. Așteaptă să vadă că această Coaliție, ultima speranță, eșuează.

Fac apel la responsabilitate. Pentru că proiectul acesta chiar nu are o conotație politică directă. Proiectul se adresează românilor, primarilor de toate culorile politice. Pesediștii sunt cei mai avantajați, că au cei mai mulți primari. Proiectul se adresează comunităților din mediul rural fără fonduri europene. Ajută toți românii să aibă drumuri asfaltate, școli fără toalete în curte, să avem sisteme de canalizare. Ne dorim o Românie în care să trăiești cu plăcere.

Apel la calm, la responsabilitate și sunt convins că în discuțiile din Coaliție se găsesc soluții. Și azi să se adopte acest proiect care nu e nou, nu a apărut peste noapte. E discutat de 3 luni. Dacă punem România pe primul loc… să prevaleze decizia înțeleaptă.

Acest proiect trebuie să meargă mai departe și să fie aprobat. Premierul și-a făcut datoria. În discuțiile cu liderii trebuie găsită și soluția politică și tehnică de adoptare. Prin calm și responsabilitate. Nu se poate lucra în regim de ultimatum! Nu putem face politica viitorului cu politica trecutului.

După ce s-au înființat ca partid anti-PSD, să votezi cot la cot cu PSD moțiunea e autodesființare.

Să verifice îndeplinirea condițiilor legale pentru adoptare, să modifice, să actualizeze… și după aceea să îl promoveze pentru România. Nu pentru PNL, nu pentru USR, nu pentru UDMR, ci pentru modernizarea țării. Ne plângem că românii pleacă din țară. Păi, când nu avem nici această infrastrutură minimală, cum să le cerem să stea acasă? Este o chestiune de bun-simț să modernizăm acest spațiu rural, atât de drag nouă în declarații politice, dar trebuie să ne fie drag și în fapte”, a declarat primarul Emil Boc la Digi24.

Advertisements
error: Content is protected !!