Updated on iunie 30, 2020 CFR Cluj poate primi ajutor chiar din partea rivalilor de la FCSB în lupta pentru al treilea titlu consecutiv.
Gigi Becali, patronul FCSB, a dat de înțeles că va încerca să o împiedice pe Craiova în lupta cu CFR Cluj, în semn de răzbunarepentru ce s-a întâmplat în play-off-ul 2016-2017, când oltenii au băgat juniorii cu Viitorul, iar Hagi a profitat, a învins, apoi a luat titlul, informează gsp.ro.
Becali a anunțat că FCSB va miza pe juniori, așa cum Craiova a făcut când Viitorul se lupta cu FCSB pentru titlul de campioană.
„Craiova a promovat copiii, vom proceda și noi la fel. Uite, îl avem pe Cristi Dumitru, trebuie să promovăm și noi copiii, nu-i așa? Iau competiția foarte serios! Doar că o să promovăm copiii”, a declarat Becali
În finalul play-off-ului 2016-2017, în etapa a 9-a, când lupta la titlul de campioană s-a dus între FCSB și Viitorul, echipa care a avut un rol aproape decisiv a fost Craiova. În penultima etapă, Viitorul a jucat în deplasare cu Craiova, partida având loc la Pitești.
Craiova a folosit în acel meci câțiva juniori și a facilitat succesul trupei lui Hagi și, implicit, a blocat drumul FCSB-ului spre locul 1.