Cluj: Targ de locuri de munca … la iarba verde cu muzica live, mancare si bautura

Actualizat: 23 aprilie 2015, 09:47

Un târg de locuri de muncă mai deosebit va avea loc în Cluj Napoca pe 30 aprilie cu începere de la ora 1. Locația evenimentului va fi una specială, pe Cetățuie, în zona Turnului Parașutiștilor. Evenimentul se va desfășura într-o atmosferă relaxantă la iarbă verde, cu muzică live, mâncare și băutură.

În timpul vânării unui loc de muncă participanții vor avea parte și de un picnic, urmat de un concert al trupei Score Band, care vor interpreta coveruri ale unor melodii cunoscute.

Târgul se adresează tuturor celor care sunt în căutare de locuri de muncă în țară sau în străinătate, aici vor avea oportunitatea de a discuta cu reprezentanți ai companiilor invitate. Evenimentul este și o ocazie de networking între reprezentanții H.R. ai companiilor.

În cadrul după-amiezei se va prezenta noua interfață a site–ului www.infomunca.ro și noul serviciu al platformei infomunca.ro.

Advertisements
error: Content is protected !!