U Cluj riscă să piardă unul dintre cei mai importanți jucători ai sezonului, după ce fotbalistul cu cele mai multe pase decisive din echipă a intrat pe lista unei alte formații. Plecarea…
Daniel Pancu este în fața unei decizii importante pentru viitorul său pe banca tehnică: să continue la CFR Cluj, unde este deja antrenor, sau să ia în calcul varianta Rapid.Pentru Pancu, Rapid…
Prima decizie luată în ședința fulger a PNL a fost ca partidul să mențină decizia de a nu face alianță cu PSD: au fost 34 voturi pentru și 10 abțineri. Zece liberali…
„Rising Stars at IULIUS”, internship-ul anual al companiei, a început: 25 de locuri în cinci domenii, patru orașe și oportunitatea de a te alătura unui top developer din România. Primii pași în…
Românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanță de trei zile la finalul lunii mai și începutul lunii iunie. Prima zi de Rusalii cade duminică, 31…
Moțiunea de cenzură a trecut cu 281 de voturi „pentru” și 4 voturi „împotrivă”, potrivit surselor G4Media. Erau necesare minimum 233 de voturi pentru ca Guvernul Bolojan să pice. Rezultatul votului a…
Plecarea care zguduie CFR Cluj. „Nu pot să mă asociez cu așa ceva”, mesajul transmis după despărțire
CFR Cluj trece printr-un moment tensionat, după ce un oficial important al clubului a plecat în plin sezon, după 10 ani petrecuți în Gruia. Despărțirea vine pe fondul rezultatelor slabe și al…