Instalația de sterilizare va deservi Secțiile Clinice Obstetrică-Ginecologie I și Neonatologie I. Rolul dispozitivului este de a steriliza în abur saturat umed instrumentarul chirurgical și alte materiale folosite în cele două secții.…
Un tânăr de numai 22 de ani a decedat în această dimineață după ce mașina în care se afla a intrat în coliziune cu un TIR. O autospecială de descarcerare și două…
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) se implică în acțiunile de asigurare a accesului la educație pentru copiii din școlile clujene și donează, în cadrul Proiectului „Șanse egale la educația online pentru copiii…
OMV Petrom a activat sistemul de plată rapidă a carburanților, direct la pompa de alimentare. Prima benzinărie din Cluj cu această facilitate va fi funcțională de anul viitor. Aceasta a introdus, deocamdată,…
Cinci cadre didactice de la UMF Cluj Napoca au fost trimise în judecată, fiind acuzate de falsificare de diplome pentru framaciști care nu s-au prezentat la examene. Cadrele didactice sunt suspectate că…
Cluj. Un HOȚ a furat girofarul de la ambulanta din imagine. „Nu știu cât de repede pot procura un girofar de acel tip ca ambulanta sa fie completă pentru autorizare” Girofarul unei…
Procurorii cer închisoare pe viață pentru tatăl din Cluj care în vară și-a ucis băiatul și apoi s-a plimbat cu el în mașină trei zile. Băiețelul de 8 ani din Cluj a…