Updated on august 10, 2020 Cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) s-a încheiat cu două proiecții sold-out ale comediei franceze “Șterge istoricul / Delete History”, desfășurate în paralel în Piața Unirii și la Universitatea de Științe Agricole.
Chiar și în condiții de siguranță sporită, organizat pentru prima dată exclusiv în aer liber, cel mai mare eveniment din România dedicat filmului a atras, în perioada 31 iulie – 9 august, un număr de 45.000 de participanți.
Timp de 10 zile, spectatorii au urmărit pe marile ecrane 157 de filme, din 49 de țări, prezentate până târziu în noapte în cadrul a 232 de proiecții (față de circa 400 în 2019), în 14 locații, în prezența realizatorilor invitați la această ediție.
În topul preferințelor celor care au ales să-și petreacă serile de vară la TIFF s-au aflat, în acest an, filmele “La Belle Époque/ Cei mai frumoși ani” (regia Nicolas Bedos), Mama (Madre, r. Rodrigo Sorogoyen), “Corpus Christi” (r. Jan Komasa), “La dolce vita (r. Federico Fellini), evenimentele din programul Weekend la Castel și cele organizate la Arkhai Sculpture Park din Vlaha. 51 dintre evenimentele programate la această ediție au fost sold-out.
Toate cele 500 de locuri disponibile în Piața Unirii din Cluj-Napoca au fost ocupate în fiecare seară dar, chiar dacă festivalul s-a încheiat, câteva dintre hiturile ediției pot fi urmărite în continuare online până pe 16 august, pe TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro), platforma de video streaming a festivalului.
Anul acesta, un număr record de 600 de aplicanți și-au exprimat dorința de a fi voluntari la TIFF, peste 250 dintre ei fiind selectați pentru a asigura, alături de echipa festivalului, buna desfășurare a evenimentelor și implementarea măsurilor de siguranță.
Filme de la ediția din acest an, dar și alte pelicule premiate se vor vedea la București într-un spațiu central, în fiecare weekend, între 7 august și 27 septembrie, la Cinema sub Clar de Lună. Proiecțiile au loc în aer liber într-un spațiu amplu alăturat Casei Florescu-Manu de pe Calea Victoriei 192A, care permite găzduirea a maximum 150 de spectatori, cu respectarea regulilor de siguranță sanitară.
În perioada 27-30 august, filme de la TIFF vor ajunge pe marele ecran la Sibiu, pentru cel de-al 14-lea an consecutiv, iar între 11 și 13 septembrie, titlurile ediției se vor vedea la cea de-a treia ediție a TIFF Oradea, tot în aer liber.