Updated on mai 19, 2018 Președintele Iuliu Mureșan a declarat că își dorește ca Dan Petrescu să fie numit manager al clubului, pe sistemul echipelor din Anglia.
Dan Petrescu a fost numit în vara trecută antrenor la CFR Cluj. Tehnicianul, a cărui înţelegere expira în vara lui 2019, a semnat în aprilie un nou angajament, valabil până în 2020.
Oficialul grupării din Gruia a afirmat că pregăteşte un plan de reorganizare la CFR, în urma căruia Dan Petrescu va deveni managerul clubului.
„Am fost cei mai inspirați când l-am ales pe Dan Petrescu. Propun o reorganizare importantă a clubului și după modelul din Anglia l-aș pune pe Dan Petrescu managerul clubului. Chiar dacă nu știu ce rol aș mai avea eu în această organizare. Să stea că și Sir Alex Ferguson, 22 de ani.”, a declarat Iuliu Mureşan, la Digi Sport Matinal.
Cu o etapă înainde de finalul play-off-ului, CFR Cluj are un punct avans faţă de rivala FCSB.
În carieră, Dan Petrescu le-a mai pregătit pe Sportul Studenţesc, Rapid, Wisla Cracovia, Unirea Urziceni, Kuban Krasnodar, Dinamo Moscova, Al-Arabi, ASA Tg. Mureş, Jiangsu Suning şi Al Nasr Dubai.