Updated on martie 12, 2018 Cinci autovehicule parcate pe strada Gheorghe Dima au fost avariate în urmă cu două zile de un șofer aflat sub influența alcoolului.
Accidentul a avut loc în 10 martie, în jurul orei 1.40, informează citynews.ro
Conducătorul auto care a provocat accidentul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Potrivit polițiștilor, în timp ce se afla la volanul mașinii, pe fondul consumului de alcool, șoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a acroşat 5 autovehicule parcate.
Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
Şoferul, care are 21 de ani și este din Cluj-Napoca, a fost testat cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie în sânge.
Vezi aici Video:
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută de Codul penal.