Cluj: 4 bucureșteni care au închiriat un apartament au plecat fără să plătească și au furat bunuri din casă. Ce spune Poliția

Updated on februarie 14, 2018 Patru persoane din București, care au închiriat un apartament în Cluj Napoca , în regim hotelier, au fugit fără să îl plătească pe proprietar. Mai mult, cei patru au și furat tot ce era de valoare în casă.

O persoană se află deja în arest preventiv, iar alta în arest la domiciliu. Alte două persoane, care ar fi încercat să părăsească țara, au fost reținute ieri de către polițiști.

Cluj: 4 bucureșteni care au închiriat un apartament au plecat fără să plătească și au furat bunuri din casă. Ce spune Poliția 1

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 7 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, la data de 7 februarie, a fost închiriat un apartament în regim hotelier, din cartierul Între Lacuri, din Cluj-Napoca, pentru 4 persoane, cei în cauză plecând fără să plătească cazarea, sustrăgând, de asemenea, bunuri.

În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate, polițiștii au reușit să stabilească identitatea celor care s-au cazat, stabilindu-se că pentru închirierea apartamentului a fost folosită o identitate falsă.

Astfel, la data de 11 februarie, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de doi bărbați, de 31 și 42 de ani, și față de două femei, de 20 și 32 de ani, din București, bănuiți de comiterea faptelor de furt calificat și înșelăciune.

Conform probatoriului administrat, cei în cauză ar fi închiriat pentru două zile un apartament în regim hotelier și ar fi plecat în prima noapte, fără să achite prețul cazării, luând bunurile din apartament, respectiv 3 televizoare și alte obiecte, cauzând un prejudiciu estimat la 9.000 de lei.

La data de 11 februarie, două persoane dintre cele implicate au fost depistate și prezentate judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca. Astfel, a fost dispusă arestarea preventivă a bărbatului în vârstă de 42 de ani, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat și înșelăciune. De asemenea, față de femeia în vârstă de 20 de ani, a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Polițiștii au continuat investigațiile în vederea depistării celorlalte persoane, acestea fiind date în consemn la frontieră.

Prin urmare, la data de 12 februarie a.c., cei doi au fost depistați în aeroportul din Otopeni în timp ce intenționau să se îmbarce în avionul cu destinația Larnaca-Cipru.

Cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și al jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție din București, cei doi au fost preluați în baza mandatelor de aducere și conduși la sediul Secției 7 Poliție din Cluj-Napoca.

În urma audierilor, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de cei doi, bărbatul fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune și furt calificat, iar femeia pentru furt calificat.

Aceștia urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, pentru dispunerea altor măsuri preventive.

Advertisements
error: Content is protected !!