Ioan Andone a ratat deplasarea la Madrid pentru partida Real Madrid–Inter Milano din Liga Campionilor după ce nu a fost lăsat să urce în avion pe Aeroportul Otopeni. Fostul antrenor al CFR Cluj călătorea împreună cu câinele său de talie mică, însă geanta de transport a animalului nu ar fi respectat cerințele companiei aeriene.
Andone, în vârstă de 66 de ani, a povestit la Digi Sport că problema a apărut la controlul făcut înainte de îmbarcare. Potrivit acestuia, geanta avea două zone de aerisire, în timp ce regulamentul prezentat de angajații companiei prevedea patru.
„N-am avut voie să zbor. Incredibil așa ceva!”, a spus fostul internațional român. Andone susține că geanta fusese cumpărată din Spania și că o folosise deja la mai multe călătorii cu avionul.
Fostul fotbalist a încercat să găsească o soluție chiar în aeroport și le-ar fi propus angajaților să facă alte două orificii în geantă. Nu a reușit însă să se îmbarce și a rămas în România.
„Dați-mi o foarfecă! Mai dau două găuri», zic. Era o geantă specială, mai zburasem de 3-4 ori cu ea. Deci de la Madrid e valabilă să merg cu ea, dar de la București, nu. Mi-au arătat ei regulament, nu știu ce… Voiam să văd Real Madrid cu Inter. Rămâi trăsnit, pe cuvântul meu”, a spus acesta.
Câinele său este din rasa Russian Toy, una dintre rasele de talie foarte mică.
Andone intenționa să urmărească de pe Santiago Bernabéu partida dintre Real Madrid și Inter, disputată marți, 8 septembrie, în Liga Campionilor. Real Madrid s-a impus cu 2-1, după golurile marcate de Kylian Mbappé și Federico Valverde, în timp ce Carlos Augusto a redus diferența pentru Inter.
