Județul Cluj ocupă locul al doilea la nivel național după numărul proiectelor de restaurante, cafenele, cantine și alte unități de alimentație publică înregistrate în ultimele 12 luni. În Cluj sunt urmărite 58 de investiții, potrivit datelor centralizate de compania de consultanță IBC Focus.
Clujul este depășit doar de județul Constanța, unde au fost înregistrate 87 de proiecte, și se află înaintea Brașovului, cu 45 de investiții. Bucureștiul figurează cu 38 de proiecte. Datele includ proiecte aflate în diferite etape, de la intenție și autorizare până la construcție, amenajare sau finalizare, informează economedia.ro.
864 de proiecte HoReCa la nivel național
În întreaga țară au fost identificate 864 de proiecte de restaurante, cafenele, cantine și unități de tip food and drinks. Cele mai multe, 781, sunt investiții private, cu o valoare totală estimată la 21,07 miliarde de lei.
Alte 38 de proiecte sunt finanțate din fonduri publice, cu o valoare estimată la 963 de milioane de lei, iar 45 sunt dezvoltate prin parteneriate public-private, evaluate la aproximativ 571 de milioane de lei.
Construcțiile noi reprezintă cea mai mare parte a investițiilor. Din totalul proiectelor analizate, 719, respectiv 83%, vizează ridicarea unor unități noi. Alte 68 de proiecte presupun renovări, 52 sunt extinderi, iar 24 vizează lucrări de modernizare.
Jumătate dintre investiții sunt încă în autorizare
Numărul ridicat de proiecte nu înseamnă că toate unitățile vor fi deschise în viitorul apropiat. Aproximativ jumătate dintre investițiile urmărite, respectiv 436, se află încă în etapa de autorizare.
Alte 153 de proiecte sunt în construcție, 135 sunt raportate ca finalizate, 65 se află înaintea începerii lucrărilor, iar 61 sunt în amenajare. Opt proiecte sunt în etapa de proiectare și șase sunt deocamdată la nivel de intenție.
Investițiile continuă, deși consumul este sub presiune
Extinderea infrastructurii HoReCa are loc într-o perioadă dificilă pentru operatorii din domeniu. Analiza IBC Focus arată că piața a depășit valoarea de 55 de miliarde de lei în 2024, după o creștere anuală de 12%, însă prețurile din restaurante și cafenele au avansat cu aproximativ 10% în același an.
În paralel, reprezentanții industriei semnalează reducerea consumului, presiunea costurilor și lipsa de predictibilitate fiscală. Piața a fost afectată și de mai multe insolvențe, în timp ce unele lanțuri de restaurante și cafenele continuă să anunțe planuri de extindere.
Pentru Cluj, cele 58 de proiecte indică menținerea interesului investitorilor pentru sectorul restaurantelor și cafenelelor, însă o parte importantă a acestora se află încă în etape administrative sau pregătitoare.
