Lucrările la secțiunea Boița–Cornetu a Autostrăzii Sibiu–Pitești au intrat într-o etapă tehnică dificilă. Pe primii șase kilometri ai traseului sunt în construcție cinci viaducte, iar constructorii pregătesc operațiuni speciale pentru traversarea văilor adânci și a zonelor în care accesul macaralelor este limitat. Tronsonul face parte din legătura rutieră care va traversa Carpații între Transilvania și sudul țării.
La cel mai lung viaduct din zona Boița se lucrează la deschiderea principală, de aproximativ 140 de metri. Structura este realizată prin metoda consolei echilibrate, care presupune construirea succesivă a tablierului în ambele direcții, pornind de la pilele principale, informează Adevărul.
Viaduct de aproximativ 650 de metri la intrarea pe Valea Oltului
Viaductul 1 are o lungime de aproximativ 650 de metri și 11 deschideri. Cele 96 de grinzi prefabricate de pe sectoarele laterale au fost deja montate, iar echipele lucrează la plăcile de suprabetonare.
Metoda aleasă pentru deschiderea centrală permite executarea lucrărilor fără schele sau sprijiniri temporare pe întreaga lungime. Segmentele sunt construite treptat dinspre pile și vor fi unite deasupra zonei traversate.
O tehnologie asemănătoare este utilizată și la viaductul de la Nădășelu, de pe Autostrada Transilvania, unde relieful și problemele geotehnice au impus soluții speciale de proiectare.
Tablier metalic lansat la aproape 50 de metri înălțime
Un alt viaduct din apropierea localității Boița va traversa o vale la o înălțime de aproape 50 de metri. Tablierul metalic urmează să fie montat prin lansare incrementală.
Tehnologia presupune asamblarea segmentelor la sol și împingerea treptată a întregii structuri, cu ajutorul unor sisteme hidraulice, de la o pilă la alta. Soluția este folosită în zonele în care terenul nu permite poziționarea macaralelor de mari dimensiuni.
Potrivit secretarului de stat în Ministerul Transporturilor Horațiu Cosma, tehnologii speciale vor fi folosite și la alte structuri de pe traseu. În zona Câineni, viaductul care va traversa DN7, calea ferată și râul Olt ar urma să fie lansat din interiorul tunelului aflat în apropiere.
Prima galerie a tunelului Boița 1 a fost străpunsă
La capătul viaductului se află Tunelul Boița 1, format din două galerii cu lungimi de 264 și 247 de metri. Prima galerie, corespunzătoare sensului Sibiu–Pitești, a fost străpunsă în 20 iulie, iar lucrările continuă în cea de-a doua.
Tunelul Boița 1 este al doilea tunel străpuns pe secțiunea Boița–Cornetu, după finalizarea excavării galeriilor tunelului Robești.
Peste 600 de muncitori pe șantier
Secțiunea Boița–Cornetu are aproximativ 31 de kilometri și include 48 de poduri, pasaje și viaducte, șapte tuneluri și un ecoduct. Valoarea contractului depășește 4,2 miliarde de lei, fără TVA, iar lucrările sunt executate de asocierea turcă Mapa–Cengiz.
Pe șantier erau mobilizați, în a doua jumătate a lunii iulie, aproximativ 630 de muncitori și 150 de utilaje. Stadiul fizic general al secțiunii ajunsese la circa 13%.
Lucrările continuă în sectoarele pentru care au fost emise autorizațiile de construire. Deschiderea tuturor fronturilor depinde de finalizarea procedurilor de mediu și de emiterea documentelor necesare pentru restul traseului. Termenul anunțat pentru finalizarea secțiunii este anul 2028.
