Soprana Angela Sbârcea, cunoscută și sub numele Angela Nemeș, a murit. Decesul artistei care și-a dedicat aproape trei decenii Operei Naționale Române din Cluj-Napoca a fost anunțat marți, 21 iulie, de reprezentanții instituției.
Absolventă a Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj, promoția 1965, Angela Nemeș a devenit imediat după terminarea studiilor solistă, iar ulterior prim-solistă a Operei clujene.
Aproape trei decenii pe scena Operei din Cluj
De-a lungul carierei, soprana a interpretat unele dintre cele mai cunoscute roluri ale repertoriului liric internațional.
Printre personajele cărora le-a dat viață s-au numărat Mimì din „Boema”, Violetta din „Traviata”, Micaëla din „Carmen”, Margareta din „Faust”, Susanna din „Nunta lui Figaro”, Donna Anna din „Don Giovanni” și Leila din „Pescuitorii de perle”.
Angela Sbârcea a evoluat atât pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, cât și în turnee internaționale organizate în Italia, Belgia, Bulgaria și Germania. De asemenea, a obținut premii la concursuri internaționale de canto desfășurate la Sofia, Barcelona și în Italia.
A contribuit la formarea unor generații de muzicieni
Activitatea sa nu s-a limitat la scena lirică. Angela Sbârcea a fost și profesor, pregătind tineri muzicieni în cadrul Liceului de Muzică, Școlii de Muzică și Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.
Reprezentanții Operei clujene au descris-o drept „o artistă de mare noblețe” și au transmis condoleanțe familiei, apropiaților și tuturor celor care au cunoscut-o.
„Într-un moment de profundă tristețe, ne luăm rămas bun de la soprana Angela Sbârcea (Nemeș), una dintre cele mai reprezentative artiste ale Operei Naționale Române din Cluj-Napoca și o personalitate de seamă a vieții lirice românești.
Absolventă a Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj, promoția 1965, Angela Nemeș și-a dedicat întreaga carieră scenei lirice. Imediat după absolvire, a devenit solistă și ulterior prim-solistă a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, instituție pe care a slujit-o timp de aproape trei decenii, cucerind publicul prin eleganța interpretării, sensibilitatea artistică și frumusețea unei voci lirice de excepție.
Repertoriul său a cuprins roluri memorabile precum Mimì din Boema, Violetta din Traviata, Micaëla din Carmen, Margareta din Faust, Susanna din Nunta lui Figaro, Donna Anna din Don Giovanni, Leila din Pescuitorii de perle și multe altele, interpretate atât pe scena clujeană, cât și în turnee internaționale în Italia, Belgia, Bulgaria și Germania.Distinsă cu premii la prestigioase concursuri internaționale de canto de la Sofia, Barcelona și în Italia, Angela Nemeș a fost o artistă remarcabilă, un profesor dedicat, contribuind la formarea noilor generații de muzicieni în cadrul Liceului de Muzică, Școlii de Muzică și Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.
Prin talentul, rafinamentul și dăruirea sa, Angela Sbârcea a lăsat o amprentă semnificativă asupra artei lirice românești. Va rămâne în memoria noastră ca o artistă de mare noblețe și un reper pentru generații de interpreți și iubitori ai operei.
Transmitem sincere condoleanțe familiei, apropiaților și tuturor celor care au cunoscut-o și au prețuit-o.
Dumnezeu să o odihnească în pace!”, au transmis reprezentanții Operei din Cluj.
