Mașină ieșită în decor la Bunești, pe direcția Cluj-Napoca. Șoferița, extrasă de pompierii din Dej

Actualizat: 2 iunie 2026, 06:01

O femeie de 46 de ani a fost transportată la spital după ce mașina pe care o conducea a ieșit în decor, marți dimineață, în localitatea Bunești. Șoferița a rămas blocată în autoturism și a fost extrasă în siguranță de pompierii din Dej. Accidentul s-a produs în jurul orei 5:00. Potrivit primelor date, femeia, din județul Bistrița-Năsăud, conducea în direcția Cluj-Napoca când ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, în condiții care urmează să fie stabilite.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dej, cu o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, o ambulanță și polițiștii. Testarea cu aparatul etilotest a avut rezultat negativ, iar cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor accidentului.

”Forțele noastre au găsit la fața locului un autoturism ieșit în afara părții carosabile, iar o femeie nu a putut ieși singură afară. Astfel, pompierii au extras-o în siguranță și au predat-o echipajelor medicale”, a precizat ISU Cluj.

Conform primelor date, o femeie de 46 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, care conducea un autoturism în direcția municipiului Cluj-Napoca, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, în condiții ce urmează a fi stabilite.

Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Aceasta a fost transportată la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri și investigații de specialitate, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului, a transmis IPJ Cluj.

Advertisements
error: Content is protected !!