(Video) Autostrada Transilvania se apropie de o nouă deschidere. Asfalt pe 16 km și structuri mari aproape finalizate

Actualizat: 27 mai 2026, 14:31

Lucrările pe Autostrada Transilvania, secțiunea Suplacu de Barcău – Chiribiș, au ajuns la un stadiu fizic de aproape 80%, iar autoritățile spun că există șanse ca circulația să fie deschisă până la finalul acestui an. Tronsonul are 26,35 kilometri și este construit de antreprenorul român Construcții Erbașu.

Pe șantier sunt mobilizați 610 muncitori și 268 de utilaje. Cele mai avansate lucrări sunt la structurile mari: podul peste lacul de acumulare Suplacu de Barcău a ajuns la 97%, iar viaductele importante de pe traseu sunt între 85% și 92% execuție.

În paralel, pe aproximativ 16,2 kilometri au fost deja așternute primele două straturi de asfalt, iar constructorul lucrează la stratul de uzură. Obiectivul CNAIR este ca, până la finalul anului, să fie deschiși încă aproximativ 72 de kilometri din Autostrada Transilvania, astfel încât să se poată circula pe 204 kilometri din cei circa 269 dintre Târgu Mureș și Borș.

„Astăzi vă prezint stadiul Autostrăzii Transilvania (#A3), secțiunea Suplacu de Barcău – Chiribiș.
Stadiul fizic al întregii secțiuni se apropie de 80%.

Pe cei 26,35 km ai acestei secțiuni, antreprenorul român (Construcții Erbașu) este mobilizat cu 610 muncitori și 268 de utilaje.
Stadiul avansat al lucrărilor la structurile critice din acest șantier maximizează șansele de deschidere a circulației pe această secțiune până la finalul anului.
Podul peste lacul de acumulare Suplacu de Barcău (km 6+655): stadiul fizic a ajuns la 97%. Se lucrează la vopsirea anticorozivă a elevațiilor și suprastructurii. Până la mijlocul lunii iunie se va finaliza aplicarea hidroizolației poliuretanice pe Calea 2.
Viaductul peste Valea Saldabagiului (km 14+386), în lungime de 320 m: stadiul fizic este de 85%. Se lucrează la aplicarea hidroizolației poliuretanice, a primului strat de asfalt și a parapeților direcționali.

Viaductele de la km 16+255 și km 17+835, cu lungimi de 120 m și respectiv 200 m: s-au finalizat plăcile de suprabetonare. Urmează să se aștearnă primul strat de asfalt și să se monteze parapetul direcțional. Stadiile fizice sunt de 90%, respectiv 92%.
În plus, antreprenorul a așternut pe circa 16,2 km primele două straturi de asfalt și lucrează la așternerea stratului de uzură.

Contractul are o valoare de 884 milioane lei (fără TVA), iar finanțarea este asigurată prin Programul Transport (PT).
Obiectivul nostru este ca anul acesta să deschidem circulația pe încă aproximativ 72 de km din A3, care se vor adăuga celor 132 km din Autostrada Transilvania (#A3) pe care se circulă deja.
Astfel, la finalul acestui an se va putea circula pe 204 km, din totalul celor aproximativ 269 km dintre Târgu Mureș și Borș”, a transmis directorul CNAIR, Cristian Pistol.

Advertisements
error: Content is protected !!