La 10 minute de Cluj-Napoca, se naște un nou cartier: 9 hectare, 40 de case și un ‘mini-orășel’ de servicii

Updated on februarie 19, 2026La doar câțiva kilometri de Cluj-Napoca, o comună intră într-o nouă etapă de dezvoltare: un proiect rezidențial amplu, gândit pe aproximativ 9 hectare, a primit aviz favorabil din partea comisiei județene de urbanism. Zona vizată, cunoscută ca „La izvoare”, urmează să fie introdusă în intravilan și reorganizată pentru un ansamblu care nu înseamnă doar case, ci și servicii, spații economice și facilități cu potențial turistic. În centrul planului se află un cartier de circa 40 de locuințe, completat de spații de relaxare și terapie, comerț și chiar un proiect de manej pentru cai, într-un cadru colinar cu deschidere spre peisajul Apusenilor.

La 10 minute de Cluj-Napoca, se naște un nou cartier: 9 hectare, 40 de case și un ‘mini-orășel’ de servicii 1

Inițiativa acestui proiect aparține Parohiei Reformate din Aiton împreună cu firma SC Aqua Serv SRL. Ansamblul va cuprinde aproximativ 40 de locuințe, zonă de spa, de terapie, zonă de comerț, etc, informează Ziua de Cluj. 

Terenul este amplasat într-o zonă colinară, la est de dealul Cioltu Mare și în extremitatea estică a localității Aiton. Terenul este în pantă ușoară, cu direcție SV-NE și căderea spre SE. În vecinătatea zonei studiate există numeroase parcele cu destinația curți construcții și clădiri de locuit care vor beneficia de serviciile ce se propun prin prezenta documentație.

Prin propunerile elaborate s-a urmărit configurarea unei zone rezidenţiale si de servicii având la bază următoarele principii:

• ACCESIBILITATE – atât către zonă cât şi în interiorul ei – prin configurarea unei trame stradale cu pante cât mai reduse, care să permită coturarea unui parcelar cu forme şi dimensiuni optime pentru a asigura CONFORTUL viitorilor rezidenţi (parcele suprafeţe de minimum 900 mp, având fronturi la stradă de aproximativ 20 metri)

• CADRU NATURAL PRIVILEGIAT – care poate fi folosit ca sursă de identitate (de exemplu priveliștea către Munții Apuseni). Întreaga propunere a urmărit punerea în valoare a cadrului natural şi a elementelor din vecinătate, atât la nivelul parcelelor, cât şi la nivelul zonelor verzi. Culoarele verzi propuse au rolul de a da o folosință cât mai utilă căderilor abrupte de teren, adică terenului greu de construit. Se propune, prin cadrul acestor zone verzi, un traseu pietonal care leagă spațiile verzi existente din vestul parcelei, de ieșirea în natură în spre extravilanul localității. Dacă, pe viitor, se va realiza aici un centru de seniori, culoarul verde propus va realiza legătura pietonala principală din sat spre această viitoare funcțiune.

La 10 minute de Cluj-Napoca, se naște un nou cartier: 9 hectare, 40 de case și un ‘mini-orășel’ de servicii 2 La 10 minute de Cluj-Napoca, se naște un nou cartier: 9 hectare, 40 de case și un ‘mini-orășel’ de servicii 3

• ORIENTARE SPRE COMUNITATE şi FLEXIBILITATE – prin configurarea unor spaţii de servicii, care încurajează interacţiunea dintre rezidenţi, atragerea turiștilor şi crearea unei comunităţi. Aceste spaţii pot avea utilizări multiple şi flexibile (spaţiu de joacă pentru copii, ZONA EDUCATIONALĂ, spații pentru cabinete medicale, spaţiu de întâlnire, etc.).

Proiectul a primit aviz favorabil de la membrii comisiei de urbanism a județului Cluj.

Advertisements
error: Content is protected !!