Investiție-record la UMF Cluj! Se construiește un centru ultramodern pentru studenți și viitorii chirurgi

Updated on iunie 25, 2025 Investiție-record la UMF Cluj! Se construiește un centru ultramodern pentru studenți și viitorii chirurgi 1

UMF Cluj-Napoca a anunțat startul celui mai ambițios proiect de infrastructură din ultimii ani: „Centrul de simulare, training și cercetare pentru dezvoltarea competențelor profesionale și centrul de chirurgie experimentală și training”

„A fost emis ordinul de începere a lucrărilor de proiectare pentru „Centrul de simulare, training și cercetare pentru dezvoltarea competențelor profesionale și centrul de chirurgie experimentală și training”, iar în luna noiembrie vor începe lucrările de construcție”, au anunțat cei de la UMF Cluj.

Proiectul, în valoare de 47,16 milioane de lei, este finanțat prin PNRR – „Fonduri pentru România modernă și reformată” și s-a clasat pe locul patru din 20 de proiecte, cu peste 80 de puncte.
Obiectivele proiectului sunt:
🔹 Construirea unui centru modern de simulare, training și cercetare medicală
🔹 Amenajarea unui centru de chirurgie experimentală
🔹 Crearea unui spațiu de recreere și a unei biblioteci moderne, cu acces la publicații de specialitate
🔹 Susținerea incluziunii sociale: 99 de locuri dedicate studenților din medii defavorizate, cu dizabilități sau din grupuri minoritare

Clădirea va avea o suprafață de aproape 4.000 mp, incluzând 246 de locuri pentru lectură și relaxare – un spațiu gândit pentru dezvoltare academică și personală.
Acest centru va deveni un hub important care va contribui la creșterea calității educației medicale, modernizarea infrastructurii universitare și crearea unui mediu educațional echitabil și accesibil pentru toți studenții.

Investiție-record la UMF Cluj! Se construiește un centru ultramodern pentru studenți și viitorii chirurgi 2

Investiție-record la UMF Cluj! Se construiește un centru ultramodern pentru studenți și viitorii chirurgi 3

Advertisements
error: Content is protected !!