O tragedie cutremurătoare a avut loc în București și a stârnit multe întrebări și îngrijorări. O mamă și-a aruncat fetița de șapte ani de la etajul al cincilea al blocului în care locuiau, apoi a sărit și ea. Amândouă au căzut pe o mașină parcată, ceea ce le-a salvat viața. Femeia, fostă jurnalistă, avea probleme cu depresia, spun cei care o cunoșteau, și se afla într-un proces pentru custodia copilului. Acum este conștientă și va fi anchetată pentru tentativă de omor. Din păcate, fetița este în stare foarte gravă.
„A aruncat fetiţa de pe geam şi după aia s-a aruncat ea, am văzut eu”, spune un martor pentru observatornews.ro. Localnicii au auzit o bubuitură şi au crezut că s-au lovit două maşini. Mulţi au ieşit la ferestre să vadă despre ce e vorba şi atunci au văzut-o pe femeie plonjând în gol.
„Am auzit un foşnet, un ceva, ţipăt şi pocnitură şi am reuşit să văd pocnitura şi am văzut-o pe ea, fizic, în picaj”, a povestit un alt martor.
Martorii le-au acordat primul ajutor şi au sunat la 112. „Am fugit la ea să văd ce face. Cineva de la geam ne-a zis că e şi copilul acolo, am lăsat-o pe ea, am fugit la copil, am văzut că şi copilul respira„, spune un alt martor.
„Când am ajuns la faţa locului am văzut copilul prima dată, mama fiind între maşini n-am observat-o. Inconştiente ambele„, a declarat Marius Neculai, voluntar „Există un erou”.
Cercetarea la faţa locului confirmă varianta martorilor. Doar o minune a făcut ca cele două să scape cu viaţă. Amândouă au căzut pe două maşini parcate în faţa blocului. Fetiţa a fost apoi aruncată pe asfaltul de lângă bloc.
„Copiii şi dânsa să fie în regulă, maşina se face„, spune proprietarul uneia din maşinile distruse.
Gestul extrem i-a şocat până şi pe anchetatori, mai ales că mulţi o cunoşteau. Femeia de 37 de ani a lucrat în presă mult timp. „Am întrebat-o ce s-a întâmplat, ce-aţi păţit, aţi căzut, şi mi-a zis: aşa am considerat noi două că e mai bine„, mai spune martorul.
Tatăl fetiţei le-a povestit poliţiştilor că femeia suferea de depresie. Mergea la psiholog de mai bine de un an, la îndrumarea lui, după ce a ameninţat în mai multe rânduri că-şi va pune capăt zilelor. Chiar în ziua tragediei bărbatul îşi trimisese un prieten să le vadă. Femeia l-ar fi trimis după apă şi pâine, apoi şi-a dus planul până la capăt.
„Era singură, ea cu copilul. Ea şi fetiţa, da”. „A fost aruncată fetiţa, ulterior mama s-a aruncat. Este şi mămica şi fetiţa, au intervenit asupra fiecăreia dintre ele„, spun martorii.
Mama şli fiica vor rămâne internate o lungă perioadă. Copilul este în stare extrem de gravă la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală. Tatăl stă tot timpul lângă ea. Femeia a fost operată noaptea trecută aici la Spitalul Floreasca. A fost detubată si este conștientă. Poliţiştii de la omoruri o vor audia atunci când starea îi va permite, pentru că au deschis deja şi un dosar penal.