/

Adrian Ghenie a cumpărat o casă istorică din centrul Clujului și a transformat-o într-un muzeu. Casa Bogdánffy se deschide după aproape 10 ani de lucrări

Actualizat: 19 septembrie 2026, 12:46

Un nou spațiu muzeal privat dedicat artei contemporane s-a deschis în centrul Clujului, la intersecția străzilor Avram Iancu și Republicii. Casa Bogdánffy, o clădire cu o istorie de peste două secole, a fost cumpărată în 2016 de pictorul Adrian Ghenie și transformată, după aproape zece ani de consolidări și restaurări, în noul sediu al Fundației Plan B.

Spațiul de pe strada Avram Iancu nr. 1 va găzdui expoziții, proiecte de cercetare, dezbateri și programe publice. Inaugurarea are loc în weekendul 18–20 septembrie, iar prima expoziție, intitulată chiar „Inaugurare”, rămâne deschisă până în 22 noiembrie.

Nu este vorba despre o galerie comercială în sensul clasic. Mihai Pop, director executiv al Fundației Plan B, descrie proiectul drept un „spațiu muzeal”, în care organizația vrea să lucreze inclusiv cu artiști și practici care nu sunt neapărat valorificate de piața de artă.

Casa a fost cumpărată de Adrian Ghenie în 2016

Transformarea clădirii are o istorie de aproape un deceniu.

Casa Bogdánffy a fost achiziționată de Adrian Ghenie în 2016 și a intrat în administrarea Fundației Plan B. Au urmat lucrări de consolidare, restaurare și amenajare pentru noua funcțiune culturală, după un proiect realizat de Attila Kim Architects.

Adrian Ghenie a cumpărat o casă istorică din centrul Clujului și a transformat-o într-un muzeu. Casa Bogdánffy se deschide după aproape 10 ani de lucrări 1 Adrian Ghenie a cumpărat o casă istorică din centrul Clujului și a transformat-o într-un muzeu. Casa Bogdánffy se deschide după aproape 10 ani de lucrări 2

Arhitecții au ales să nu ascundă toate urmele transformărilor succesive ale imobilului. În unele încăperi au rămas vizibile zidăria din piatră, cărămida și intervențiile ulterioare din beton, iar sistemele contemporane au fost introduse astfel încât să poată fi îndepărtate în viitor fără distrugerea structurii istorice.

Casa devine astfel ea însăși parte din ceea ce poate vedea vizitatorul.

În subsol au fost păstrate fundațiile unor vechi structuri defensive ale orașului, iar în curte traseul fostului zid medieval este marcat printr-o bandă de piatră. Ansamblul integrează și Turnul Pantofarilor, ridicat în secolul al XVI-lea ca parte a celei de-a doua incinte fortificate a Clujului.

O casă ridicată la începutul secolului al XIX-lea

Istoria locului începe cu mult înaintea apariției Plan B. Potrivit documentării realizate de Scena9, parcela a fost cumpărată în 1811 de nobilul armean Antal Bogdánffy, iar casa construită aici a integrat în subsol structuri ale vechilor fortificații. Imobilul a ajuns ulterior în patrimoniul familiei cardinalului Iuliu Hossu.

După expropriere, clădirea a fost compartimentată în aproximativ 20 de apartamente. A fost retrocedată ulterior și a trecut prin alte proprietăți înainte de achiziția făcută de Adrian Ghenie în 2016.

Noul ansamblu include, pe lângă sălile pentru expoziții, spații de cercetare și programe publice, o bibliotecă, o cafenea și o grădină de sculpturi.

Prima expoziție aduce 23 de artiști

Expoziția inaugurală este curatoriată de istoricul de artă Mihnea Mircan și reunește 23 de artiști din România și din străinătate. Printre ei se află Ciprian Mureșan, Șerban Savu, Ioana Bătrânu, Adrian Ganea, Larisa Sitar, Piero Manzoni, Sanja Iveković și Jean-Luc Moulène.

Programul este completat de o selecție video și de evenimente publice. Pentru lunile următoare sunt deja anunțate noi proiecte: în decembrie este programată expoziția „Horia Bernea: Asumarea radicală a văzului”, iar în aprilie 2027 sunt prevăzute expoziții personale semnate de Danae Io, Camille Blatrix și Dan Beudean.

Fundația Plan B există din 2006, iar proiectul de la Casa Bogdánffy vine la două decenii după apariția unei generații de artiști clujeni care a câștigat vizibilitate internațională și după experiența Fabricii de Pensule, unul dintre cele mai cunoscute spații independente de artă contemporană pe care le-a avut Clujul.

Advertisements