Cum s-a produs tragedia unde 3 bărbați au murit electrocutați. Doi erau frați, iar unul dintre victime era medic stomatolog

Actualizat: 19 septembrie 2026, 04:57

Apar noi detalii despre accidentul în care trei bărbați din Sălaj, de 35, 37 și 54 de ani, au murit electrocutați vineri la o cabană din Valea Verde, comuna Sohodol, din munții Apuseni. Cei trei veniseră ca voluntari și lucrau la exteriorul unei construcții folosite vara pentru tabere de copii, iar principala ipoteză este că schela metalică pe care o foloseau a ajuns suficient de aproape de linia electrică pentru a se forma un arc electric.

Bărbații lăcuiau și vopseau elementele exterioare din lemn ale cabanei în momentul accidentului. Un localnic care trecea prin zonă a povestit că a observat o flacără în apropierea schelei și i-a văzut pe cei trei căzând la pământ. Unul dintre ei ar fi încercat să se ridice, fără să reușească.

Martorul nu s-a apropiat de victime, de teama tensiunii electrice, și a sunat la 112.

Localnic: „Am văzut o flacără lângă schelă, unul dintre pacienți care a căzut jos a încercat să se ridice și, în timp ce se ridica, iară cădea, nu putea sta și între timp am sunat la 112 să vină, eu nu m-am băgat acolo că era tensiune mare”

Primarul spune că ploua în momentul accidentului

Sorin Corcheș, primarul comunei Sohodol, afirmă că ploaia ar fi putut favoriza producerea arcului electric. Potrivit acestuia, schela se afla foarte aproape de fire, iar cei trei bărbați erau deja urcați pe structură și lucrau la exterior atunci când s-a produs descărcarea.

Un inginer electrician consultat de Pro TV a apreciat că linia din zonă ar fi una de medie tensiune, de 20 kV, cu conductoare neizolate. Primele comunicate ale ISU Alba au folosit însă formularea „fire de înaltă tensiune”.

Resuscitați timp de aproximativ o oră și jumătate

Cei trei bărbați au fost găsiți în stop cardio-respirator. La Valea Verde au intervenit pompieri din Câmpeni, un echipaj de prim ajutor, două ambulanțe și, ulterior, un elicopter SMURD.

Potrivit ISU Alba, manevrele de resuscitare au continuat aproximativ o oră și jumătate, însă fără rezultat. Decesul celor trei a fost declarat de medicul sosit cu elicopterul.

Zona este greu accesibilă, iar intervenția s-a desfășurat pe un drum de pământ din satul Valea Verde.

Cabana era folosită pentru tabere de copii

Primarul comunei spune că la cabana unde lucrau cei trei voluntari sunt organizate pe timpul verii tabere pentru copii. Proprietarul construcției nu oferise, până vineri seara, un punct de vedere public.

Polițiștii din Alba au deschis un dosar pentru ucidere din culpă.

Ancheta trebuie să stabilească inclusiv în ce condiții au fost organizate lucrările, dacă existau măsuri speciale pentru lucrul în apropierea liniei electrice și dacă distanțele de siguranță prevăzute de normele tehnice erau respectate.

Advertisements