Extinderea drumului național DN1 către noul spital din Florești avansează, iar lucrările au ajuns și în zona centrului comercial Vivo!
Noul drum va trece exact peste amplasamentul actualului restaurant drive thru Noodle Pack. Acesta urmează să fie demolat. Deja totemul pe care trona sigla e la pământ.
Restaurantul nu dispare totuși. Din informațiile Media9, el urmează să fie reconstruit câțiva metri mai în interiorul parcelei.
Lucrările de lărgire a DN1, de la nodul N până în zona Spitalui regional de Urgență vor fi gata la finalul anului 2025. Lucrările vizează extinderea la trei benzi pe sens a DN1, între Nodul N și amplasamentul Spitalului Regional de Urgență. Este borba despre un parcurs de circa 1,2 kilometri. O bandă va avea 3,25 metri și va fi destinată special transportului public de persoane și vehiculelor speciale de intervenție (salvare, pompieri, poliție). Celelalte două benzi vor avea lățimea de 3 metri, fiecare destinate autovehiculelor pentru fiecare sens de mers.
Pe partea dreapta a drumului (directie spre Florești) s-a prevazut o pistă pentru biciclete (bidirecțională) cu lățimea de 3 metri (adiacent Limitei muzeului Apei al Companiei de Apă Someș Cluj), de la km 480+500 până la km 483+625. Întreaga partea dreaptă a drumului rămâne mărginită de gardul care împrejmuiește această zonă restricție sanitară severă, atfel că nu se vor prevedea trotuare decât în zona stațiilor de transport în comun, informează actualdecluj.ro.
Pe partea stanga a drumului (directia spre Floresti) s-a prevăzut o pistă pentru biciclete (bidirecțională) cu lățimea de 3 metri, de la km 481+500 până la km 482+665, iar în continuare, de la km 482+665 la km 483+655, o pista unidirecțională cu lățimea de 1,50 metri. Paralel cu pista de bicicliști s-au prevăzut pe partea stângă a drumului trotuare cu lățimea de 3 metri, de la km 481+500 la km 482+593 și, în continuare, s-a prevăzut un trotuar cu lățimea de 1,50 m până la sfârșitul tronsonului.
Atât trotuarele, cât și pistele de biciclete trebuie continuate în amble sensuri de proiectele complementare în sarcină Primăriei Cluj-Napoca și Primăriei Florești.
Prin proiect urmează să fie construit și un pasaj subteran de traversare a DN1/E60, de 58 de metri, pentru pietoni și bicicliști, în zona Metro (stația pentru autobuze de pe partea dreaptă de la km 482+400), pasaj prevăzut cu rampe de acces. Acesta urmează să aibă o lățime de circa 5 metri (3,5 metri pentru pista de biciclete și 1,5 metri, trotuar pentru pietoni) și o înălțime de circa 2,75 metri.
Pentru accesul la Spitalul Regional de Urgență (SRU) se va amenaja o intersecție denivelata inferioară cu sens giratoriu cu trei ramuri (asemănătoare cu cea de intrare la mall-ul Vivo), supratraversata de podul de Încrucișare de la km 483+317, cu doua benzi pe sens. Sensul giratoriu va avea lătimea caii inelare de 7 metri și raza interioară a girației de 13m.