Updated on septembrie 27, 2024
În cadrul ședinței C.T.A.T.U. Cluj, desfășurată vineri, s-a aprobat Planul Urbanistic Zonal pentru un ansamblu rezidențial în Sălicea, comuna Ciurila.
Proiectul, inițiat de un consorțiu de persoane fizice, vizează dezvoltarea unei suprafețe de aproximativ 20.000 de metri pătrați, situată la sud de nucleul satului, cu acces direct din drumul de exploatare. Amplasamentul se află în imediata apropiere a zonei naturale protejate Măgura.
Conform documentației. zona din imediata vecinătate este dominată de mediul natural și se dorește menținerea acestui aspect. În acest sens, parcelele vor fi de dimensiuni mai generoase 900-1100 mp. Vor fi edificate nu mai puțin de 17 locuințe unifamiliale, informează Ziua de Cluj.
Regimul de înălțime va fi de maxim D+P+M (demisol+parter+mansardă), iar imobilele vor avea șarpantă sau acoperiș înierbat. Se încurajează utilizarea materialelelor naturale și tradiționale (piatră, cărămidă, lemn, stuf, șindrilă, etc.).
Amplasarea pe parcelă se va realiza conform specificului local, în apropierea unei limite laterale, pentru a permite conturarea unei curți în paralel cu casa. Se va evita amplasarea casei pe mijlocul parcelei. De asemenea se doreste integrarea unei zone verzi și conectarea acestuia printr-un traseu pietonal cu restul zonelor verzi din împrejurime.
„Crearea unor noi parcele de locuire, favorizeaza cresterea populației din localitate, si ofera posibilitatea construirii și a unui spațiu verde, unde membrii comunitatii sa isi poata petrece timpul liber. Investitorii privați vor suporta și costurile care revin branșamentelor, construire imobile și împrejmuiri”, se mai arată în fișa proiectului.