Updated on septembrie 26, 2024
O mașină de Poliție, fără semnale luminoase sau sonore, a fost la un pas să lovească în plin două femei care traversau regulamentar strada pe DN1 Cluj-Turda.
Mașina de Poliție a trecut fără niciun semn de încetinire a vitezei, femeile fiind nevoite să se oprească brusc, pentru a evita să fie lovite. La nivelul Inspectoratului Județean de Poliție a fost deschisă o anchetă internă. Colegii polițistului aflat la volan încearcă să-l identifice pentru a fi tras la răspundere.
IPJ Cluj a venit în această seară cu unele precizări pe seama acestui incident extrem de grav.
”Astăzi, 25 septembrie a.c., conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Cluj a dispus efectuarea de verificări prin intermediul Serviciului Rutier, ca urmare a apariției în spațiul public, la aceeași dată, pe o platformă de socializare, a unui videoclip în care o autospecială de poliție este surprinsă trecând pe lângă doi pietoni care se angajaseră în traversarea părții carosabile, printr-un loc semnalizat corespunzător.
În acest context, se vor analiza toate aspectele necesare, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.”, a transmis IPJ Cluj.