O nouă fabrică se ridică în Cluj. Investiție de 700 de milioane de lei

Updated on septembrie 23, 2024 O nouă fabrică se ridică în Cluj. Investiție de 700 de milioane de lei 1

Grupul austriac Lasselsberger, care deţine producătorul de plăci ceramice Cesarom (Sanex) din Cluj-Napoca, a avansat cea mai ridicată investiţie dintre cele propuse pentru accesarea fondurilor ConstructPlus, solicitând ajutor de stat pentru a face o fabrică de plăci şi dale din ceramică în valoare totală de 699 de milioane de lei.

Unitatea de producţie ar urma să fie amplasată în loca­litatea Sănduleşti din judeţul Cluj, iar valoarea ajutorului de stat solicitat este de 133 de mili­oane de lei, potrivit zf.ro.

Conform sursei citate, proiectul propus de Lasselsberger a obţinut scorul de 100 de puncte în urma unei prime analize a Ministerului Economiei, care verifică acum din nou toate proiectele pentru a decide pe care le va finanţa în cele din urmă. În total, douăzeci de companii au obţinut scor de 100 de puncte în prima etapă. Nu toate vor beneficia însă de finanţare.

Grupul austriac Lasselsberger e unul dintre cei mai mari producători din Europa de plăci ceramice, materii prime şi materiale de construcţii.

Pe piaţa românească grupul activează prin firmele Lasselsberger SA şi Sanex SA. Lasselsberger deţine marca românească Cesarom. Plăcile ceramice Cesarom sunt produse în fabrica Sanex din Cluj-Napoca.

La 17 aprilie, acţionarii firmei Lasselsberger au perfectat cererea de acord pentru finanţare a proiectului „ansamblu industrial de producţie, depozitare şi spaţii administrative” din localitatea Sănduleşti, judeţul Cluj, prin programul naţional de construcţii, în baza Legii 39/2024, reiese din decizia firmei, obţinută de Economica.net.

Compania spune că va asigura cheltuielile de operare şi de întreţinere a investiţiei după finalizarea proiectului, cel puţin 5 ani după expirarea duratei de implementare a proiectului, dar şi alte cheltuieli neprevăzute.

Advertisements
error: Content is protected !!