Cluj. Explozie la o secție a Spitalului Județean. Reacția medicilor

Updated on august 24, 2024 Cluj. Explozie la o secție a Spitalului Județean. Reacția medicilor 1

O explozie a avut loc vineri seara într-o secție a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca. Secția unde a avut loc explozia se află lângă spital și are mai multe laboratoare de imagistică.
Deflagrația s-ar fi produs ca urmare a unei defecțiuni la instalația de răcire a unui echipament medical, aflată în subsolul imobilului.

Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca au fost solicitați să intervină în această seară după anunțul primit în dispeceratul ISU Cluj cu privire la faptul că s-a produs o explozie în subsolul unui imobil, situat pe strada Victor Babeș din municipiul Cluj-Napoca.

La fața locului au ajuns patru autospeciale pentru stingerea incendiilor, o autoscară și un echipaj SMURD. Din primele informații, se pare că a fost vorba despre o defecțiune la instalația de răcirea a unui echipament medical (posibil pentru investigații tip RMN), din cadrul unei secții a spitalului clinic județean”, a transmis ISU Cluj, conform Stirile Pro Tv.

Nu au existat persoane rănite în urma exploziei, mai precizează sursa citată.

Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Cluj au transmis o serie de precizări cu privire la incidentul ce a avut loc în punctul de lucru al SCJU Cluj din strada Victor Babeș nr. 1, conform servuscluj.ro:
Incidentul s-a produs în afara programului de lucru, în niciun moment nu a fost pusă în pericol siguranța vreunei persoane și nu a existat risc de producere a unui incendiu;

din verificările preliminare efectuate la fața locului de către specialiștii în aparatură medicală rezultă faptul că s-a declanșat o supapă de siguranță a instalației de răcire a aparatului RMN care conține heliu, datorită creșterii presiunii ;

declanșarea supapei respective este un aspect normal de funcționalitate a aparatului și se face uneori în mod mecanic de către operatorul aparatului, atunci când observă creșterea presiunii, fără ca pacientul să fie în pericol;

nu se cunosc deocamdată cauzele care au condus la creșterea presiunii, iar acest lucru va fi determinat de către comisia tehnică din cadrul spitalului, împreună cu reprezentanții firmei care asigură mentenanța aparatului;

nu a avut loc nicio explozie la respectivul aparat sau în locul în care este amplasat, a avut loc o evacuare de fum alb pe coșul de evacuare al aparatului, rezultat la contactul heliului cu aerul;

înainte de repunerea în funcțiune a aparatului RMN, se va efectua o verificare amănunțită a acestuia de către o comisie formată din reprezentanți ai firmei care asigură mentenanța aparatului și ingineri specializați în aparatură medicală din SCJU Cluj și se vor remedia posibilele defecțiuni.

Advertisements
error: Content is protected !!