Alina Ceușan, cunoscuta influenceriță și fostă prezentatoare Pro TV, în vârstă de 32 de ani, a devenit mamă pentru a doua oară. Alina a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă, după un travaliu de peste 8 ore. Încă de la primele ore ale dimineții, vedeta și soțul ei, Raul, au plecat spre spital, după ce Alina a început să simtă contracții puternice.
„Am avut contracții reale de duminică. Iată-l pe Raul, mai stresat decât mine, pentru că mergem la spital. Am făcut toate testele necesare. Ne pregătim încet de intervenție. Sunt niște contracții, de duminică au început să fie mai puternice și azi noapte la fel. M-am foit destul de mult. Nu îmi vine să cred că o s-o vedem așa de curând, nu îmi vine să cred că se întâmplă”, le-a spus Alina Ceușan fanilor de pe Instagram, potrivit libertatea.ro.
Fericitul eveniment a avut loc la câteva luni după ce Alina a anunțat că este însărcinată, dezvăluirea fiind făcută într-un mod emoționant, sub forma unei scrisori dedicate fiului ei, Rock.
„Sunt foarte fericită. Fetița este foarte bine și abia aștept ca voi să o cunoașteți”, a declarat ea.
Alina Ceușan a povestit emoțiile pe care le-a trăit înainte de a face operația de cezariană. Din fericire, totul a decurs perfect, iar fetița este perfect sănătoasă.
„Trebuie să recunosc că, imediat cum am părăsit salonul, tremuram. Eram foarte nervoasă. Cu tot corpul meu tremurând. Știam ce urmează, aveam încredere în doctori și asistente, dar era emoția pozitivă de a o întâlni, un nou început pentru noi ca familie… și doar faptul că devin mamă, a doua oară. Când am terminat cezariana, eram dilatată 2 cm, așa că totul a mers perfect, așa cum era plănuit”, a spus ea în descrierea unui clip postat pe rețelele de socializare.
Alina Ceușan a ales un nume inedit pentru fiica ei. Micuța poartă numele Perla și a venit pe lume pe data de 8.08.2024.
Anunțul că este însărcinată a fost făcut de Alina Ceușan în aprilie, sub forma unei scrisori dedicate fiului ei, Rock.
„Dragul nostru Rock,
Avantajul de a crește alături de un frate sau o soră este că devii tot mai bun la fracții… De asemenea, se spune că indiferent de vârstă, când ești alături de ei, te întorci parcă instant în copilărie.
Ăsta-i cel mai frumos dar pe care noi ți-l putem da… și atât eu cât și Raul vorbim din experiență pentru că fiecare dintre noi avem pe cine suna și la trei noaptea dacă este cazul. Viața noastră se schimbă din nou, în luna august, și sperăm ca schimbarea să vină în forma celui mai bun prieten pentru tine, iubitul nostru copil” – este scrisoarea scrisă de Alina, potrivit stirileprotv.ro.
În urmă cu patru ani, fosta prezentatoare a adus pe lume primul ei copil. La acea naștere, influencerița a trecut printr-un travaliu de 12 ore și a născut prin cezariană. Alina Ceușan și Raul Tișa au o căsnicie de mai bine de 5 ani.