Două tinere din Alba au reușit să intre la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca cu nota 10.
Cătălina Maer, absolventă a Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș a obținut un succes deosebit la admiterea la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, cu o medie perfectă de 10. Tânără a impresionat prin dedicarea și perseverența nu doar la examenul de Bacalaureat și la admiterea la facultate, ci și de-a lungul anilor de liceu.
Decizia de a urma studii în farmacie a fost luată acum doi ani, iar de atunci și-a dedicat timpul pregătirii intense pentru admitere și examenul de bacalaureat: ”Am ales farmacia pentru că este domeniul în care mă văd activând la terminarea acestei facultăți și prin care pot să îmi aduc aportul și să îmi folosesc abilitățile în dezvoltarea industriei farmaceutice, prin cercetare în cadrul unui laborator,” a declarat Cătălina pentru ziarulunirea.ro.
Tânăra spune că mare parte din reușită le-o datorează și cadrelor didactice care au susținut-o și îndrumat-o în pregătirea pentru cele două examene atât de importante pentru viitorul ei: ”M-am pregătit cu ajutorul doamnei profesoare Dina Popa de la propriul liceu și în particular cu doamna profesoară Marinela Verdeș, pe care doresc pe această cale să le mulțumesc pentru susținerea și ajutorul acordat. În cadrul pregătirii mele pentru admitere și bacalaureat, prioritară a fost cea a admiterii, muncind constant, având susținerea părinților și îndrumarea cadrelor didactice”, mai spune tânăra.
În planurile sale de viitor, tânăra visează să activeze într-un laborator de cercetare farmaceutică, fiind caracterizată de o curiozitate înflăcărată și de dorința de a descoperi noi aspecte ale științei farmaceutice: ”Pe viitor aș dori să activez într-un laborator de cercetare, având o fire curioasă și dornică de a descoperi și învăța.”
Mesajul Cătălinei pentru pentru generațiile viitoare este „să nu renunțe niciodată la visul lor, să muncească din greu, să nu se dea bătuți chiar dacă pare imposibil, toată această stăruință le va aduce exact ce își doresc”, a concluzionat absolventa.
Alecsia Toader are 19 ani și este din Alba Iulia. A absolvit Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan”, secția Științe ale naturii, cu media la Bacalaureat 9,61.
Tânăra a dezvăluit pentru Alba24 cum a reușit performanța, ce planuri are de viitor și a transmis și recomandări celor care doresc să dea admiterea la medicină.
”Încă de la începutul liceului, am avut chemare pentru medicină. Am ales prestigioasa universitate ”Iuliu Hațieganu”. Am susținut admiterea la medicină general și am obținut nota maximă 10.
Am învățat constant, încă din primele clase de liceu. Am aprofundat materiile din clasa a XI-a împreună cu mentorii mei, profesoara de chimie, Stela Ban si profesoara de biologie, Adela Tudor.
Deși gradul de dificultate al examenului a fost ridicat, nopțile nedormite si învățatul constant m-au ajutat să obțin nota maximă”, spune Alecsia.