UMF Cluj plănuiește să construiască un cămin pentru studenți cât mai aproape de locul eventualului Spital Regional de Urgență.
„Dorim să facem căminul de studenți cât mai aproape (n.r. de spitalul regional) de pentru a evita ca studenții și rezidenții noștri să piardă timpul în trafic. Suntem acum în negocieri cu cei care ne pot da terenul, noi avem finanțarea dar ne trebuie și terenul. Sperăm să-l obținem cât mai aproape. În acest fel am face un HUB educațional-medical în această zonă.
Căminul ar trebui să aibă cel puțin 500 de locuri. În acest loc se va desfășura aproape jumătate din activitatea noastră didactică, anii clinici vor veni în cea mai mare parte aici, avem amfiteatre, săli de seminar, toate sunt prevăzute”, a declarat Anca Buzoianu, rector al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.
Rectorul UMF a anunțat și faptul că odată cu construirea noului spital, numărul locurilor disponibile la UMF Cluj va crește.
,,Noi avem posibilitatea să luăm 550 de studenți în fiecare an, dar de ani buni luăm doar 350 pentru că nu avem suficiente locuri disponibile în spitale. Am început să creștem cu gândul că pregătim resursa umană, nu doar pentru Spitalul Regional de Urgență ci și pentru Monoblocul Pediatric și pentru alte dezvoltări medicale care se vor produce”, a adăugat rectorul UMF.